Falimentul actualei conduceri a USR la nivel naţional este evident. Dacian Cioloş a ales calea demisiei din funcţia de preşedinte la doar 4 luni de la alegerea sa. Altfel spus şi-a dat seama că nu poate conduce partidul. Nu în actuala formulă din Biroul Naţional, potrivnică lui. Nici Barna nu mai poate conduce partidul, doar a pierdut alegerile interne în toamnă. Atunci vine întrebarea firească: cine mai poate salva USR-ul? (sic!)
Construcţia politică USR, fuzionată apoi cu Plus a pornit de la nişte valori democratice uşor idealiste. Oameni care s-au săturat de sistem. Totuşi, treptat, chiar sistemul i-a cotropit, cel puţin la nivel central. Invazia de elemente din PNL şi alte partide şi-a făcut simţită prezenţa şi noua construcţie se dovedeşte extrem de volatilă în aceste zile. Este drept că sunt structuri teritoriale puternice, cum este cea de la Sibiu, dar acestea le poţi număra pe degetele de la o mână în toată ţara.
Pentru orice analist politic este evident că USR are nevoie de o reformă profundă internă. Aceeaşi pe care o pretinde întregii clase politice. Războiul mut între Cioloş şi Barna, deşi negat, s-a văzut clar în ultimele luni. Şi vorba proverbului, când doi se ceartă, al treilea câştigă. Momentan, conducerea partidului este asigurată de Cătălin Drulă, conform statutului. El este vicepreşedintele, care la ultimul congres a obţinut cele mai multe voturi interne. Asta pe fondul de imagine obţinut ca ministru al Transporturilor. Drulă a ştiut să fie prezent în media mereu. Nu a făcut el într-un an de mandat mulţi km de autostrăzi şi drumuri, dar a ştiut să se promoveze şi să mişte lucrurile din birourile ministerului, într-un ritm mai alert. Nici nu putea face mare lucru într-un an, dacă este să fim oneşti. Nu au reuşti alţii în 30 de ani.
Dar, un sondaj intern, în rândul tinerilor USR-işti din toată ţara arată, că mai există un candidat cu şanse la şefia partidului. Nicu Ştefănuţă, sibian de al nostru, ales europarlamentar. Pentru mulţi simpatia de care se bucură Ştefănuţă în interiorul USR (în ambele tabere interne) este cunoscută. Nu doar la Sibiu, ci şi în ţară. Asta pentru că Nicu Ştefănuţă a ştiut să meargă mereu pe calea diplomaţiei. Lucru care a lipsit „rebelilor” din USR, acuzaţi adesea de celelalte partide că sunt prea duri, măcar în limbaj, dacă nu şi în decizii. Ori Nicu Ştefănuţă este deja un diplomat cu experienţă care a dialogat deja cu mai marii Europei şi Americii. De asemenea, se pare că a ştiut să se facă înţeles, prin tonul său calm, şi în interiorul partidului. Iar pentru tot mai mulţi membri din ţară, mai puţin de la conducerea centrală, a devenit a treia cale pentru conducerea USR la nivel naţional.
Nicu Ştefănuţă are deja multe realizări notabile în calitate de europarlamentar nu doar pentru România, ci şi pentru UE în ansamblu. Şi în noul său rol de raportor general pe bugetul Uniunii Europene, denotă încrederea masivă cu care este creditat la nivel european. Plus că are avanatajul tinereţii, deci fără petele posibile ale trecutului, ca în cazul lui Cioloş, dar şi avantajul unei cariere exclusiv diplomatico-politice, alt avantaj în detrimentul celor proveniţi din mediul de afaceri, ca Barna. Pe plan european, Nicu Ştefănuţă este un model de lider european de partid. Rămâne de văzut dacă USR la nivel naţional este capabil să treacă peste această perioadă şi să reinventeze alături de un lider moderat, care alege mereu calea diplomaţiei şi nu a pumnului în masă. Pentru că în viaţa unui partid, deci şi a USR, vine o vreme a maturităţii politice, când urletele de revoltă ale străzii trebuie înlocuite cu negocierile diplomatice la nivel înalt. Din acest punct de vedere, Nicu Ştefănuţă reprezintă ultima şansă de salvare a USR.
