18.1 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale Șura Mică, câștigătoarea concursului „NONVIOLENȚĂ ÎN ȘCOLI”

Știri din Județ

La finalul lunii ianuarie a.c., Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul Direcției Siguranță Școlară, a implementat la nivel național Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.

Acest proiect derulat la nivel național își propune crearea unui mediu sigur și pozitiv, prin implicarea factorilor cheie în asigurarea unui climat educațional de calitate – elevi, părinți, consilieri școlari, diriginți, directori ai unităților de învățământ, personal cu atribuții de pază a unităților școlare pe de o parte, iar pe de altă parte, polițiști, specialiști din domenii care interacționează cu copilul și reprezentanți ai autorității publice locale.

În cadrul proiectului amintit, la nivelul județului Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, prin Biroul Siguranță Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, au inițiat la data de 30 ianuarie a.c., cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, un concurs adresat elevilor din școlile gimnaziale de pe raza județului.

Concursul a constat în elaborarea unor materiale informativ-preventive sub forma unui afiș format 100×70 cm și a unui clip  cu durata de maxim 3 minute, prin intermediul cărora să fie transmise mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying).

Vineri, 25 februarie, Biroul Siguranța Școlară alături de  partenerii săi, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu, Școala Gimnazială Șura Mică și Școala Gimnazială Hosman au stabilit finaliștii concursului antibullying la nivel de unitate de învățământ, precum și la nivel județean, câștigătoarea fiind clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale Șura Mică.

Elevii claselor gimnaziale din unitățile de învățământ participante în proiect, au realizat câte un afiș și câte un filmuleț cu mesaje antibullying. Aceștia au fost foarte receptivi și implicați, dând dovadă de creativitate și sensibilizând prin mesajele transmise.

Mulțumim elevilor și cadrelor didactice coordonatoare pentru implicare și felicităm toate clasele participante!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri