5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

EDITORIAL: Dubla măsură a statului român în raport cu Rusia

Știri din Județ

Boicotul produselor ruseşti continuă în paralel cu blocada economică a Rusiei peste tot în lume. La noi, apelul filosofului Mihail Şora nu a prins. Adică la benzinării, unde era cel mai simplu. Românii merg şi cumpără produse petroliere ruseşti. Problema este că apelul la boicot şi blocadă nu a prins nici la instituţiile statului român, care marea majoritate au contract cu o benzinărie rusească. Asta se traduce: atitudinea duplicitară a statului român?

Nu am auzit la noi în ţară, ca în Marea Britanie sau Germania, că s-au blocat active ruseşti. Poate pentru că unii politicieni sunt de ani buni pe statele de plată ale unor servicii ruseşti. Pentru că am fi ipocriţi să credem că România nu este infiltrată şi la nivel înalt de agenţi rusofili. Rusia a investit mulţi bani şi în România prin diferite firme în mediul economic. Dar a investit şi în anumiţi politicieni, lideri de opinie, jurnalişti şi alte persoane cu funcţii în structura statului. Faptul că suntem membrii NATO a fost un motiv în plus ca Rusia să plaseze din timp spioni pe teritoriul României. Acestea sunt regulile jocului.

Dar mă aşteptam la măsuri mai rapide şi mai dure de la instituţiile statului în raport cu Rusia. O distanţare economică mai evidentă. Aşa ca la alte ţări din Occident. La noi însă este prea multă tăcere. Mai ales la nivel înalt. Declaraţiile sunt mereu „atente”, ceea ce eu le traduc prin fricoase. Un studiu al istoriei, ne arată această tendinţă a majorităţii conducătorilor ţării de duplicitate.

La foarte mulţi lideri politici români încă le este frică de Rusia. Şi acest discurs public şters şi ezitant dă apă la moară pro-ruşilor inflitraţi. Am remarcat în primele două zile după începutul invaziei Ucrainei că au dispărut comentatorii rusofili de pe Facebook. Dar apoi au reapărut. Iar un partid politic parlamentar (AUR) foloseşte aceste ezitări pentru a ataca şi mai puternic puterea politică parlamentară şi executivă, dar şi presa. Cum ştim, acestea reprezintă trei piloni ai democraţiei. Dacă mai atacă şi justiţia… Sunt tehnici de destabilizare a statului. Când statul, prin liderii săi, este ezitant.

În acest context, România are nevoie de lideri puternici, implicaţi şi vizibili cu discursuri clare şi la subiect. Dar are nevoie şi de decizii rapide, ferme şi tăioase la adresa Rusiei. Păi ori suntem în NATO ori ba?

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș