spot_img
11.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Studenții militari ai AFT Sibiu au donat sânge pentru răniţii din spitalele din Ucraina

Știri din Județ

Publicitate

Un număr record de donatori s-a înregistrat miercuri, la Centrul de Transfuzii din Sibiu, unde peste o sută de persoane au donat sânge, mai mult de jumătate dintre ele făcând-o special pentru răniţii din spitalele din Ucraina.


Azi (miercuri – n.r.) am avut 114 donatori în total. Acesta este record absolut la Centrul de Transfuzii din Sibiu, dintre care 60 pentru Ucraina. De astăzi, au început să vină donatori care vor să doneze în mod deosebit pentru cei din Ucraina. Sigur că deocamdată se fac stocuri de sânge, nu noi luăm decizia când se trimite sânge sau nu. Alături de sibieni sunt elevii de la Academia Forţelor Terestre, care au venit să doneze în număr destul de mare. Ne bucurăm pentru asta şi aşteptăm şi alţi sibieni care doresc să facă acest gest umanitar„, a declarat pentru AGERPRES biolog Livia Mareş, directorul Centrului de Transfuzii din Sibiu.


Printre donatori s-a aflat şi sergentul Călin Hăndăbuţ, un instrumentist care a smuls ropote de aplauze atunci când a cântat în deschiderea concertelor trupei Subcarpaţi, pe scenele de la Untold şi Electric Castle. L-am găsit pe Călin îmbrăcat în haina militară, alături de colegii lui, la coadă să doneze sânge pentru Ucraina.

Am ales să donez pentru a fi solidar cu cei din Ucraina. M-a impresionat că au rămas familii dezbinate, copiii fără taţi care trebuie să meargă să îşi apere ţara şi mamele şi copiii şi bătrânii care au de suferit, din păcate„, a precizat sergent Călin Hăndăbuţ de la Muzică Militară a Academiei Forţelor Terestre din Sibiu.

Tată a trei copii, Călin este pasionat de folclorul arhaic românesc şi instrumentele tradiţionale. Îmbrăcat în costum popular, Călin a dus folclorul pe cea mai înaltă scenă din România – Vârful Moldoveanu şi a promovat ritmurile arhaice în faţa publicului prezent la festivalurile Untold şi Electric Castle.


Azi, Călin şi colegii lui îi ajută pe ucraineni. După ce luni studenţii Academiei Forţelor Terestre şi-au donat o parte din raţiile de mâncare pentru refugiaţii din Ucraina, acum zeci de profesori, dar şi studenţi militari au venit să doneze sânge.

Sunt studentă la Academia Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu. Împreună cu colegii mei am venit să ne alăturăm campaniei de donare de sânge pentru a sprijini răniţii din spitalele din Ucraina. Vă încurajăm pe toţi care puteţi să veniţi să vă alăturaţi acestei campanii pentru a-i ajuta pe vecinii noştri”, a spus Claudia Enache, studentă la Academia militară din Sibiu.


Claudia se numără printre cei 30 de studenţi militari care au donat sânge. Aceştia au venit la Centrul de Transfuzii cu zece cadre didactice şi angajaţi civili din Academia Forţelor Terestre, toţi donatori de sânge. Tot miercuri, au mai donat sânge şi 30 de elevi de la Şcoala de maiştri militari de comunicaţii.

Printre cei care au donat sânge pentru Ucraina se numără şi un veteran al teatrelor de operaţii, Ovidiu Simuleac. Este un locotenent colonel trecut în rezervă, care a fost un an în misiune în Sudan şi nu uită acea perioadă petrecută în Africa. Azi s-a alăturat camarazilor săi ca să doneze sânge.


De ce a ales să dea o mână de ajutor? „La rândul meu am stat un an de zile într-o misiune în Sudan, unde era nevoie de astfel de operaţii. Instinctual şi din cauza faptului că războiul nu este un lucru bun şi nu aduce bine, la nimeni, în general”, a spus el.

Ovidiu Simuleac se numără şi printre sutele de sibieni care au făcut donaţii pentru refugiaţii din Ucraina. Când s-a dus să doneze la unul dintre punctele de colectare din Sibiu, Ovidiu Simuleac a rămas să ajute alţi voluntari. Nici nu concepe să stea şi să nu dea o mână de ajutor.

Locotenentul colonel (rz) Ovidiu Simuleac, veteran al Teatrelor de Operaţii, este unul dintre voluntarii dispuşi să-şi sacrifice timp şi energie pentru a-i ajuta pe cetăţenii ucraineni prezenţi în punctele de trecere a frontierei„, aşa este prezentat Ovidiu Simuleac de către Sucursala Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi.

Donarea de sânge pentru Ucraina continuă, iar cei care pot ajuta sunt aşteptaţi zilnic la Centrul de Transfuzii din Sibiu, unde s-a prelungit programul în această săptămână, până la 17,30.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri