spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

VIDEO-FOTO: Stadiu proiect – Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor

Știri din Județ

Publicitate

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a prezentat astăzi progresul activităților din cadrul proiectului Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), lansat oficial pe 1 octombrie 2020. De asemenea, au fost prezentate și rezultatele componentei de formare profesională și de certificare a meșterilor, precum și rezultatele șantierului de restaurare în care se află acum monumentul istoric din centrul orașului Sibiu.

,,Evoluția proiectului de restaurare și revitalizare a Casei Artelor este rezultatul eforturilor unei echipe de oameni implicați, dedicați, profesioniști si responsabili. A fost o reală bucurie să văd că la Muzeul ASTRA avem o echipă consolidată, o echipă care mai presus de orice și-a înțeles misiunea și sunt încrezătoare că cea mai importantă resursă pe care o putem lăsa moștenire generațiilor viitoare, identitatea noastră culturală, va fi păstrată și transmisă copiilor noștri. Acest proiect ambițios îmbină perfect viziunea asupra noului model de business cultural prin care muzeele se vor adapta la cerințele publicului cu conceptul de antreprenoriat cultural prin care meșterii și artiștii populari vor avea șansa de a se forma profesional și de a se autosusține din pasiunea lor. Vă felicit, dragi colegi, și în mod special pe managerul instituției dl. Ciprian Ștefan, pentru că ați creat neobosit, cu determinare și implicare, premisele ca județul Sibiu să fie un promotor și un exemplu de urmat în domeniul păstrării valorilor și patrimoniului nostru cultural.” , a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu., a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Suma susținută de Consiliul Județean Sibiu pentru acest proiect este 2.346.353,36 lei (contribuția obligatorie a muzeului) și 1.096.594,90 lei cheltuieli neeligibile.

,,Suntem la o treime din lucrările de pe șantier la acest moment. C.A.R.R. va deveni un exemplu în România prin modul în care noi vom aborda patrimoniul. Noi sperăm ca acest model să fie exploatat în toată țara. Consiliul Județean și-a asumat o mare parte din cheltuieli, aproape 30%. Este proiectul cel mai avansat din România ca și șantier, iar noi sperăm să-l finalizăm pe 1 februarie 2023, iar atunci va începe greul, în modul în care vom valoriza tot ce se întâmplă în clădire într-un mod sustenabil.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager general Muzeul ASTRA

După implementarea și finalizarea lucrărilor de restaurare, Casa Artelor  va primi noi funcții care vor permite reintegrarea acestuia în circuitul de vizitare. Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) și Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 – 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanțării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?