5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Mediaș: Situația autorecenzării în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor

Știri din Județ

Autorecenzarea online din cadrul Recensământului Național al Populației și Locuințelor a debutat în data de 14 martie și se va încheia în data de 15 mai 2022. Până la data de 17 aprilie, care reprezintă jumătatea perioadei în care cetățenii pot apela la această modalitate simplă de recenzare, la nivelul municipiului nostru au fost completate 8909 chestionare pentru Mediaș și 164 de chestionare pentru satul aparținător Ighișu Nou. 

Autorecenzarea online se realizează prin completarea formularului primit după înregistrarea pe platforma www.recensamantromania.ro, de unde pot fi accesate informații suplimentare cu privire la recensământ, precum și exemplificarea video a modalității prin care se poate realiza autorecenzarea.

„Recensământul Populației și Locuințelor reprezintă un demers statistic de o însemnătate deosebită, ale cărui efecte vor avea implicații benefice, deoarece oferă date concrete pentru realizarea de proiecte relevante și pentru elaborarea de politici publice la nivelul tuturor comunităților. Mă bucur să constat că la nivelul municipiului Mediaș și al satului aparținător Ighișu Nou cetățenii au înțeles beneficiile pe care le are autorecenzarea și îi încurajez în continuare și pe cei care nu s-au recenzat încă să utilizeze acest mod simplu de participare la recensământ. “, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman.

Pentru persoanele care necesită ajutor în completarea chestionarului pentru autorecenzare, Primăria Municipiului Mediaș a organizat patru puncte distincte, unde cetățenii pot solicita asistență, după cum urmează: 

– Sediul Primăriei Municipiului Mediaș, Piața Corneliu Coposu nr. 3, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 18:00;

– Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mediaș, Piața Regele Ferdinand I nr. 1, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00

– Direcția de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 11, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00

– Sediul societății Apa Târnavei Mari, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 19, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș