spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Parteneriatul dintre Primăria Sibiu și Universitatea Lucian Blaga se concretizează și în domeniul spațiilor verzi

Știri din Județ

Publicitate

Primăria Sibiu a găzduit în această săptămână un atelier de lucru pe tema arboriculturii, susținut de specialiști certificați internațional din cadrul firmei Tree Care Solutions.

Căutăm soluții mai bune pentru îngrijirea spațiilor verzi din Sibiu. Am organizat acest atelier pentru a oferi atât angajaților Serviciului Parcuri și Zone Verzi, cât și studenților care studiază în această domeniu posibilitatea de a se pune la curent cu cele mai noi practici și tehnici în domeniu. Apreciez implicarea Universității Lucian Blaga și în acest proiect important pentru oraș și îi felicit pe studenții care s-au oferit voluntar să lucreze cu echipele Primăriei.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

În prima zi, specialiștii Tree Care Solutions s-au întâlnit cu cei care își desfășoară activitatea în domeniul îngrijirii spațiilor verzi din Sibiu: echipa firmei contractate de Primăria Sibiu pentru realizarea toaletării arborilor din oraș, angajați ai Serviciului Parcuri și Zone Verzi și specialiști care lucrează în acest domeniu în mediul privat. Printre altele, s-a discutat despre metode de inventariere și management al vegetației, aplicarea standardelor acceptate de intervenție asupra vegetației și despre metodele de evaluare a arborilor.

Cea de-a doua zi a fost rezervată studenților Universității „Lucian Blaga” din Sibiu din cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului – specializarea Montanologie, precum și celor din cadrul Facultății de Științe – departamentul de Ecologie și Protecția Mediului, însoțiți de cadre didactice. Studenții au aflat noțiunile de bază de care au nevoie pentru se implica în activitatea de inventariere a arborilor din Sibiu și evaluarea stării de sănătate a acestora. Astfel, tinerii vor putea să efectueze stagiile de practică în cadrul administrației, să abordeze aceste teme în lucrări de licență sau de disertație și vor fi încurajați să împărtășească soluțiile inovative, potrivite Sibiului, pe care le vor identifica în cercetarea științifică pe care o vor realiza în aceste lucrări.

Atelierul a avut și o componentă practică importantă, în teren, în cadrul căreia specialiștii au făcut demonstrații de toaletare și de utilizarea a echipamentelor de evaluare a arborilor.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri