12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Europei 2022

Știri din Județ

În perioada 9 – 10 mai 2022, Biblioteca JudețeanăASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, organizează o serie de evenimente culturale dedicate Zilei Europei.

Ziua de luni, 9 mai 2022, propune publicului sibian, începând cu ora 19:00, o întâlnire cu muzica bună și lectura, în Sala Festivă a Palatului ASTRA (sediul istoric, etaj 2), în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Programul cuprinde concertulansamblului de alamă Tromba Felix și un recital de poezie dedicat Zilei Europei. Concertul Tromba Felix cuprinde o serie de lucrări muzicale din repertoriul clasic, cât și piese din celebre filme artistice, desene animate îndrăgite, precum și piese de jazz. Publicul se va bucura de interpretarea unor compoziții clasice de la Mozart, Neruda și Ceaikovski, până la muzica din faimoasele pelicule apreciate de toate generațiile, dintre care amintim „Cartea Junglei”, „Frumoasa și Bestia”, „Cocoșatul de la Notre Dame”. Tromba Felix, unul din cele mai proaspete proiecte muzicale ale orașului Sibiu, este format din: Medve Sandor (trompetă), David Jurca-Zorlenţan (trompetă), Alin-Ştefan Roman (corn), Ion Palagniuc (trombon) şi Gheorghe Simion Ianţa (tubă). Concertul cvintetului Tromba Felix se alătură campaniei umanitare u“#TogetherforVictor”.

 Recitalul de poezie, intitulat „De-a viața”, va fi oferit de studenții secției de Actorie, din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al ULBS (coordonatori: Codruța Presecan și Diana Fufezan).

Tot cu prilejul Zilei de 9 Mai, bibliotecarii astriștipregătesc o expoziție de publicații cu tema „Ziua Europei în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu”, la Compartimentul Carte pentru Adulți, sediul nou, etajul 4. Expoziția tematică include o serie de volume și lucrări referitoare la semnificația Zilei de 9 Mai. Între acestea, de menționat sunt lucrările publicatela Editura Ideea Europeană, editură care promovează valorile culturale și democratice românești și le integrează în circuitul valorilor spațiului comunitar: „Ghidul cetățeanului român care dorește să lucreze în Uniunea Europeană”, „Românii în istoria Europei”, „Enciclopedia Uniunii Europene”, „Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană”, „Uniunea Europeană Politicile extinderii”, „Uniunea Europeană ieri și azi”.

În ziua de marți, 10 mai 2022, la ora 17:00, se va da startul programului PREZENTARE DE CARTE la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, o activitate care va reuni periodic numeroase evenimente dedicate cărții, scriitorilor și lecturii. Astfel, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA Sibiu va avea loc lansarea cărții „SIBIU 830”(coordonatori Silviu Borș și Dan Nanu), lucrare publicată cu ocazia împlinirii a 830 de ani de la atestarea documentară a Sibiului și finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, prin intermediul FDGR Sibiu. Volumul cuprinde articole și imagini privind aniversarea sau comemorarea unor personalități și evenimente care au influențat istoria și dezvoltarea orașului Sibiu.

Manifestările culturale dedicate Zilei Europei continuă marți, de la ora 18:00, pe scena Sălii Festive, cu spectacolul „Ăsta-i jocul Junilor”, susținut deAnsamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cea mai veche formație de dansuri populare din România. Spectatorii vor avea prilejul de a se bucura de momente pline de ritm, muzică și culoare. Programul cuprinde dansuri populare, piese instrumentale și vocale din subzonele folclorice ale Sibiului, precum și momente muzical-coregrafice, care valorifică patrimoniul cultural specific etnicilor germani și maghiari. Împreună, soliștii vocali Alina Bîcă și Robert Târnăveanu, dansatorii și instrumentiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” vor reprezenta frumusețea și bogăția Sibiului cultural și aportul acestuia la patrimoniul european. Coregrafia spectacolului este semnată de Silvia Macrea, manager și Alesea Sas, asistent coregrafie, iar conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu.

Intrarea publicului la evenimentele organizate la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu cu prilejul Zilei Europei este liberă, în limita locurilor disponibile.

***
Informații referitoare la activitățile și colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu se regăsesc accesând canalele de comunicare și promovare (websitefacebookinstagram), Catalogul online, platforma de cărți electronice Cloud LibraryDepozitul Digital, serviciul BiblioSuport.

Susțineți colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu prin donații în contul Asociației „Prietenii Bibliotecii ASTRA”!

● IBAN: RO27 BTRL RONC RT05 3947 3401 ● CIF: 42330276 ●

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri