3.1 C
Sibiu
sâmbătă, 26 noiembrie, 2022

Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu găzduiește expoziția foto-documentară itinerantă „Apel la memorie: victimele războaielor”

Știri din Județ

- Advertisement -spot_img

Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu găzduiește joi, 16 iunie 2022, la ora 12:00, Expoziția foto-documentară itinerantă „Apel la memorie: victimele războaielor”, organizată de Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Filiala Sibiu. Mai actuală ca oricând, în condiţiile dramatice ale războiului de la graniţele României, expoziţia include 40 de tablouri ordonate cronologic, evidenţiind constanta statutului de liman miraculos al ţării noastre într-o Europă grav afectată de războaiele secolelor XX și XXI (cu refugiaţi armeni, cehoslovaci, polonezi, basarabeni și bucovineni, lituanieni, greci, ucraineni etc). Inițiatorul expoziţiei, publicistul bucureștean Radu Petrescu-Muscel, promite o incursiune plină de miez, însoţită de imagini și amănunte, într-o perioadă istorică mai puţin cunoscută.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Sibiu, Primăriei Sibiu, Mitropoliei Ardealului, Inspectoratului Școlar Sibiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Garnizoanei Sibiu, dar și studenţi și profesori ai Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, instituţii implicate activ, astăzi, în procesul complex de sprijinire a refugiaţilor ucraineni.

Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Vă așteptăm!

***

Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri