0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Rapid Clean Sibiu se ține de promisiuni! Atât la curățenie, cât și la fapte bune!

Știri din Județ

Zis și făcut! Firma Rapid Clean Sibiu s-a alăturat proiectului “Un fier de călcat pentru o mămică româncă/ucraineancă”, demarat de Marius Ciucă de la Asociația Job în Sibiu.


Marius a cerut oamenilor cu suflet mare să cumpere fiare de călcat iar apoi să le doneze. În ajutorul mămicilor vulnerabile s-a alăturat și firma de curățenie Rapid Clean Sibiu, reprezentată prin domnul Eugen Măgurean. Acesta a promis că va dubla numărul fiarelor de călcat donate în perioada 3-13 august 2022. Astfel, dacă se donează 10 fiare, firma va cumpăra alte 20 de bucăţi.

Și asta a și făcut. A cumpărat 50 de fiare de călcat, noi nouțe. Pentru că în „familia” Rapid Clean Sibiu, a avea cuvânt este prima regulă „a casei”. La fel și cu clienții, dacă promite că totul o să strălucească, păi muncește cot la cot cu angajații doar ca să termine respectivul proiect.

Firma lui Eugen Măgurean este specializată în servicii de dezinfecție, dezinsecţie, deratizare şi mai ales în serivcii de curățenie, atât pentru apartamente sau case, cât și pentru hale industriale și birouri. A reușit astfel, într-un timp scurt, să bifeze contracte mari, cu instituții mari, unele chiar din domeniul siguranței publice. Ultimul contract mare este chiar pentru viitorul sediu STS din Sibiu. Pentru ca atunci când o sa fie gata execuția, totul să strălucească.

Dacă aveți nevoie de servicii se curățenie, Rapid Clean Sibiu www.rapid-clean.ro vă sare în ajutor! Pentru informații și comenzi, apelați cu încredere 0761.104.972 și 0744.157.298

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș