spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

EXCLUSIV: Solista Diana Dee se destăinuie!

Știri din Județ

Publicitate

Diana Dee (Diana Dăncăneț) este una din noile vedete originare din Sibiu. Studentă la Facultatea de Drept din Sibiu, Diana și-a transformat pasiunea pentru muzică în succes pe scenă.

Primul ei single, „Falling for your love” a fost lansat la sfârșitul lunii august anul trrecut, iar la ea a lucrat cu cei de la Dj Project.

Diana are mai multe piese în colaborare cu mai mulți DJ cunoscuți ca Robert Georgescu și White, Romaryo. Piesa „How you feel” a fost difuzată de către Kiss Fm, Dance Fm și City Fm Sibiu.

Melodiile Dianei Dee pot fi auzite pe toate platformele digitale: Youtube, Spotify, Apple Music.

Reporter: Când s-a născut pasiunea pentru muzică?
Diana Dee: Încă de mic copil am descoperit că am voce și mi-a plăcut foarte mult să cânt, însă am început să iau lecții de canto și pian pentru a-mi perfecționa talentul în liceu.


Reporter: Ai în plan o colaborare sau un nou single?
Diana Dee: Colaborez cu câteva studio-uri din țară și înregistrez diferite piese create în studio-uri până când se găsește piesa care se potrivește vocii și stilului meu.


Reporter: Cum ai ajuns să colaborezi cu Dj Project?
Daina Dee: Am început să am câteva colaborări, însă mi-am dorit să am o piesă proprie. Celor de la DJ Project le-a plăcut vocea mea și m-au primit la ei în studio, iar așa a luat naștere primul meu single „Falling for your love”.

Reporter: Este cineva care te inspiră pe plan muzical?
Diana Dee: Ca artist trebuie să fii mereu la curent cu tendințele muzicale și să cunoști cele mai noi stiluri. Îmi plac dj de renume care sunt și compozitori precum Kygo, Lost Frequencies. Piesele lor au un mesaj foarte bine gândit. Mi-ar plăcea și mie pe viitor să pot crea melodii și să scriu versuri.

Reporter: Dacă nu ar fi muzica ar fi fost…?
Diana Dee: Deși muzica e cea mai mare pasiune a mea, întotdeauna am fost axată pe școală și pe studiu. Am absolvit liceul “Gheorghe Lazăr”, iar apoi Facultatea de Drept din Sibiu. Urmează să studiez masteratul în Spania, la Universitatea din Cordoba și doresc să îmbin utilul cu plăcutul și să am o carieră în drept, dar și în muzică. Vreau să învăț cât mai multe limbi străine în același timp. Probabil dacă nu ar fi fost muzica, mi-ar mai fi rămas doar pasiunea pentru drept. Îmi place să îmi expun punctul de vedere, să apăr drepturile mele și ale celorlalți, să gândesc obiectiv și consider că orice problemă are o soluție. Îi încurajez pe toți cei care își doresc să aibă o carieră în muzică, să se preocupe și de studiu, pentru că deși este frumoasă, industria muzicală nu este atât de ușoară și sigură.


Reporter: Cum reușești să împaci cariera muzicală cu studiile universitare?
Diana Dee: Reușesc să le fac pe amândouă în egală măsură. Am rezultate academice foarte bune. Am absolvit Dreptul cu 9,70 și în același timp am reușit și să am realizări muzicale. Atunci când faci ceea ce îți place și ești determinat, poți să găsești timp pentru orice. Recunosc că familia mea mă susține în tot ceea ce fac, mai ales în muzică. Fără sora mea, soțul ei și fără părinții mei nu aș fi reușit. Ai nevoie de relații și suport financiar, iar ca student nu este ușor dacă nu ai sprijin.

Reporter: Care este artistul pe care îl admiri cel mai mult?
Diana Dee: Fiecare artist este unic în felul lui și de la fiecare ai de învățat ceva. Încerc să ascult cât mai multe stiluri muzicale, din diferite țări, mai ales muzică în limba spaniolă pentru ca iubesc această limbă. Îmi place mult India Martinez.

Reporter: Ce îți place sa faci în timpul liber?
Diana Dee: În timpul liber, îmi place să am grijă de mine, să fac sport: merg cu bicicleta, înot. Învăț limbi străine. Știu bineînțeles engleză, spaniolă, puțină franceză, iar acum am început să iau lecții de limba germană. De asemenea, ador să ies cu prietenii mei la terase, la petreceri. Ador să mă plimb pe străzile din centrul vechi al Sibiului. Iubesc mult Sibiul și consider că este un oraș perfect pentru relaxare.

FOTO: Arhiva personală Diana Dee

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri