24.1 C
Sibiu
sâmbătă, 01 octombrie, 2022

A fost semnat contractul de finanțare pentru o nouă creșă în municipiul Mediaș

Știri din Județ

Astăzi, 1 septembrie 2022, primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman a semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în prezența primului ministru, dl Nicolae Ionel Ciucă, a ministrului MDLPA, dl Cseke Attila și a șefului cancelariei primului ministru, dl Abrudean Mircea, contractul de finanțare pentru o nouă creșă în cartierul Vitrometan din municipiul Mediaș.

Proiectul beneficiază de finanțare din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și face parte din primul lot de 9 astfel de construcții de creșe, dintr-un total de 124 de unități, la nivel național.

​Finanțarea construcției este acordată integral din fonduri europene nerambursabile și vizează inclusiv racordarea la utilități, iar noua creșă va beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spatii administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. 

​Creșa din cartierul Vitrometan va avea o capacitate de 40 locuri, va avea un nivel și o suprafață construită de 1.244 metri pătrați. Valoarea investiției este de 11,88 milioane de lei.

„Am semnat astăzi la sediul Guvernului cu dl ministru al Dezvoltării Cseke Attila, în prezența primului ministru, dl Nicolae Ionel Ciucă și a șefului cancelariei primului ministru, dl Abrudean Mircea un proiect pe fonduri europene nerambursabile care presupune construirea unei creșe în cartierul Vitrometan.

Astfel, pot să spun că o altă promisiune pe care am făcut-o în campania electorală din anul 2020 începe să prindă contur.

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine și în echipa pe care am format-o pentru atragerea de fonduri extrabugetare și implicit, pentru dezvoltarea orașului și crearea de noi locuri de muncă în Mediaș“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri