spot_img
7.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Serios? Nu ați văzut 70 de ani asfaltul?

Știri din Județ

Publicitate

Cea mai nouă gogoașă scoasă de unii ziariști este „minunea” cu asfaltarea Podului Minciunilor. Imediat au mușcat, ca de obicei, jurnaliștii de birou din presa centrală. S-au trimis corespondenții să întrebe turiștii cum li se pare. Normal că toți au avut impresii negative. Și internetul vuiește de câteva zile de noua minune de la Sibiu.

DAR, Podul Minciunilor este asfaltat de cel puțin 70 de ani. Adică era și acum două săptămâni. Diferența este că acum asfaltul este proaspăt, deci negru și fără scuipați și mii de gume pe el. Încă. Stați liniștiți se face gri la loc. Asfaltul a fost turnat într-un proiect de reparație urgentă a Podului Minciunilor. De fapt reparația era la tencuiala (da, altă minune, sub pod este tencuială!) și zidurile de sprijin. Cu ocazia aceasta s-a turnat și covorul asfaltic.

Deși au fost și comentatori pe internet care au atras atenția că Podul Minciunilor este de ani buni cu asfalt pe el, majoritatea pare că stă cu memoria în pioneze. Nu mai vorbesc de aceia care critică orice pe Facebook, chiar dacă nu știu despre ce este vorba.

Au apărut și unii care au dat-o la întors și au spus că ar fi trebuit renovat în stil medieval sau ceva de genul. Adică să readucem bârnele de lemn și nisipul de pe pod? Pentru că așa arăta Podul Minciunilor la început. Și nu era în Evul Mediu, ci mult mai încoace, podul nefiind chiar atât de vechi. Sau să punem piatră cubică, spuneau alții. Doar că piatra cubică este grea și ar dărâma podul. Apropo de asta, am râs cu lacrimi la o știre TV națională despre podul nostru cu asfalt cum unii turiști cereau să fie piatră cubică pe pod, ca cea veche din Piața Mică. Spre deosebire de ei, eu îmi amintesc că piatra aia veche din Piața Mică este made in China și pusă pe vremea lui Iohannis în pregătirea Capitalei Culturale Europene. În loc de asfaltul comuniștilor.

Revenind la Podul Minciunilor și știrea falsă generată, din nou, din presa locală, avem încă o mostră de manipulare grosolană. De data aceasta minoră. Dar picătură cu picătură, știre falsă cu știre falsă, așa se decredibilizează o administrație. Cu perseverență!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri