spot_img
8.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Sibiul, gazda celui mai mare eveniment dedicat apei – Expo Apa, organizat de Asociația Română a Apei

Știri din Județ

Publicitate

În aceste zile, Sibiul este gazda celui mai mare eveniment dedicat apei – Expo Apa, organizat de Asociația Română a Apei, în parteneriat cu SC Apă Canal SA Sibiu. Găzduită în edițiile trecute de Palatul Parlamentului, expoziția s-a mutat în teritoriu, primul oraș ales ca locație de desfășurare fiind Sibiul. Zeci de expozanți, firme din România și din străinătate, s-au strâns la Redal Expo Sibiu, prezentând specialiștilor din domeniu și publicului interesat soluții inteligente, echipamente și instalații variate, atât pentru apa potabilă, cât și pentru apa uzată.

Primarul Astrid Fodor a participat la deschiderea evenimentului care s-a bucurat de o largă prezență, printre care s-au numărat: domnul Marcel Boloș – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, doamna Roxana Mânzatu – Secretar de Stat în Cancelaria Primului Ministru, domnul Kalanithy Vairavamoorthy – director executiv al Asociației Internaționale a Apei, domnul Oliver Loeber – Secretar General al Federației Europene a Asociațiilor Naționale de Apă, domnul Johannes Lohaus – director general al Asociației Germane a Apei și Secretar General al Asociației Europene a Apei, precum și secretari de stat din diverse ministere și primari din alte localități din țară.

Vă mulțumim că ați ales orașul nostru ca locație de desfășurare a acestui eveniment. Consider că a fost o alegere inspirată să îl mutați în teritoriu. Sibiul, ca locație pentru un eveniment cu participare internațională, are ce să ofere invitaților în momentele libere – vă invit să vizitați orașul și să vă bucurați de ceea ce oferă. Pe de altă parte, Sibiul este orașul care poate fi un bun exemplu în domeniul dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare, un program continuu, în care s-a investit consistent de ani de zile, mai ales din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local, aducând infrastructura la nivelul unui oraș european” a transmis primarul Astrid Fodor participanților.

În paralel cu evenimentul Exo Apa se desfășoară la Sibiu un al doilea eveniment de anvergură – Forumul regional al Apei “Dunăre-Europa de Est”, dedicat specialiștilor din domeniul apei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului