Zilele trecute, Biblioteca ASTRA din Sibiu a găzduit două lansări de carte. Prima – dublă ansare de carte – a avut loc în 13 octombrie, ora 17.00, avându-l ca amfitrion pe directorul Bibliotecii, Dl. Răzvan Pop, iar ca moderator pe Dl. Valentin Ajder, directorul editurii Eikon.
Luminița Giugiu și Andra Tischer – pe care le leagă o lungă și fructuoasă colaborare la revista online Bel-Esprit.ro, au venit în fața unui public generos cu două volume de poezii: ”Fără suflare” – apărut la editura Eikon și ”Schimb de iubire – Liebestausch”, un volum bilingv (română-germană), realizat în colaborare cu Beatrice Ungar, redactor-șef al ziarului Hermannstaedter Zeitung, publicat de editura Honterus.
La prezentarea celor două cărți au participat Beatrice Ungar, care a citit poezii în limba germană și a vorbit despre meandrele traducerii și efortul de a transpune într-o limbă străină poezii deloc ”simple”, actrița Ioana Blaga Frunzescu, care a recitat din poemele Andrei Tischer, poeta Cristina Horotan și prozatoarea Ștefana Dicu.
„Toamna trecută vă spuneam că noua mea carte de identitate este volumul de versuri „flagrant delict de emoție” și-mi exprimam dorința de a o reînnoi cât mai des. Iată că minunea asta s-a întâmplat și am una nouă după care, se pare c-am alergat „fără suflare”. De ce „fără suflare”?
Pentru ca ceva anume să se întâmple, acel ceva trebuie să te bântuie astfel încât simplul gând, simpla dorință de înfăptuire să fie deja parte din realizarea finală, cam așa cum o voce poetică feminină spunea că atunci când pronunţă cuvântul „viitor”, prima silabă aparţine deja trecutului. Scriind, cred că m-am luat la întrecere cu această silabă și alergând așa, am ajuns „fără suflare”, a spus Luminița Giurgiu.
Întrebată fără menajamente de Ștefana Dicu ”De ce scriem?”, Andra Tischer, directorul revistei Bel-Esprit.ro, a răspuns: „Pentru că în primul rând simțim nevoia să scriem. Și pentru că, probabil, undeva în noi, vorbesc din punctul meu de vedere – deși acest plural cred că se referă la femeile-scriitor… un pic lăsate în umbră, zic eu, într-o nedreaptă umbră în ziua de astăzi – găsim în noi o resursă, undeva, ceva, se deschide o supapă, cheie… Și poate cel mai probabil există și o perioadă în care scriem.
Nu cred în scrisul pentru toată viața. Nu cred în lucrurile care durează și trenează la nesfârșit. Probabil că ceva agită în noi un sentiment, o frustrare, o suferință, o chemare, un dor rămas ancestral în noi sau venind din cine știe ce existență.
Probabil că scriem să ne liniștim, să ne găsim – vorba lui Arghezi „Nu m-aș căuta, dacă nu m-aș fi găsit.” Scrisul are un statut paradoxal, e o lămurire și, totodată… o încifrare. Pe măsură ce scrii, descoperi și pătrunzi tot mai mult. E și o formă de terapie. Dacă te duci la psiholog, îți spune „Scrie! Scrie ca să te eliberezi!”
Scrisul ne face bine… De fiecare dată când deschid cartea, am senzația că nu sunt scrise de mine lucrurile acestea. Mi se pare că le citesc pentru prima dată și mă întreb „cum am putut scrie așa ceva?” .Poezia nu se poate explica! Poezia este și nu este!
Scrisul e o perpetuă răscolire, o perpetuă aducere a aluviunilor la suprafață și, în același timp, o curățare, o netezire… După aceea, vine apa aceasta a timpului, prin care suntem așa… niște frunze, și în final, lucrurile își găsesc făgașul lor, își creează drum printre munții aceștia, pe care îi străbatem în fiecare zi, pe care ne urcăm când ca un Sisif, când ca un Prometeu.
Cam asta e scrisul… e durere și plăcere, e căutare și găsire, e dus și întors… Și binecuvântat este cel care are curajul să pună pe hârtie și să le și scoată în public.
Cu alte cuvinte, poezia este și un act de curaj.”
