5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Aleșii locali ai PSD pun Educația înainte de toate (CP)

Știri din Județ

Organizația Județeană PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:

Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, condusă de Natalia Intotero, a fost impresionată de realizările primarului Ioan Onea din Laslea. În satul Mălâncrav, școala veche a fost retrocedată, iar noii proprietari au preferat să abandoneze clădirea decât să o redea circuitului școlar. Imobilul se află, acum, într-o stare avansată de degradare.

Primarul Onea și echipa sa au accesat fonduri europene și au construit o școală pentru copiii din Mălâncrav. Ulterior, aceasta a fost dotată cu mobilier și echipamente electronice de ultimă generație, inclusiv table inteligente. De aceleași dotări beneficiază și celelalte unități de învățământ din comună. Toate școlile din comuna Laslea au fost modernizate cu fonduri europene, guvernamentale și din surse proprii.

De curând, toți locuitorii comunei și, implicit, toți elevii care învață în Laslea au acces la internet în mod gratuit, printr-o rețea de Wi-Fi care acoperă toată comuna, rețea introdusă în urma accesării unui program cu fonduri nerambursabile. 

„În calitate de președinte al Organizației Județene PSD, îl felicit pe domnul Onea pentru că este un primar inteligent și bătăios, care s-a luptat întotdeauna pentru ca elevii din Laslea să aibă acces la o educație de calitate și la informații la cele mai înalte standarde. Pentru ca România să aibă un viitor, trebuie să ne îngrijim ca toți elevii să aibă șansa de a învăța și a performa în domeniul ales” subliniază deputatul Bogdan Trif.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri