spot_img
8.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

ADI ECO Sibiu: Campania de ecologizare desfășurată în parcul Sub Arini a avut un mare succes

Știri din Județ

Publicitate

Studenții de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu au realizat o campanie de informare, conștientizare și ecologizare în Parcul Sub Arini, marți, 29 noiembrie, începând de la ora 12:00.

Campania s-a dovedit a fi un mare succes, potrivit reprezentanților ADI ECO Sibiu:

Când unii adolescenți își propun să schimbe lucrurile în bine toată lumea încearcă să-i ajute să-și împlinească misiunea.


Așa s-a întâmplat cu cele 4 studente de la Facultatea de științe economice Sibiu din cadrul Universității Lucian Blaga, care, ne-au cerut sprijinul în realizarea unei campanii de ecologizare în parcul Sub Arini.

Cum nouă ne plac foarte mult oamenii care se implică în proiecte de mediu, am fost foarte încântați și entuziasmați să le oferim materialele necesare pentru campania de ecologizare, care între timp s-a transformat într-o campanie de informare și conștientizare asupra importanței colectării selective.

„Campania de ecologizare desfășurată în parcul Sub Arini a avut un mare succes. Apreciem că ni s-au alăturat câțiva voluntari, și de asemenea ne bucurăm că am reușit să strângem 17 saci plini de deșeuri.
Am împărțit și materialele informative primite de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu și am fost încântate să auzim laudele și aprecierile oamenilor, care spre surprinderea noastră, știau de campania noastră din social media și presă.


Pe această cale, dorim să le mulțumim celor de la Soma Salubrizare, ADI ECO SIBIU pentru susținerea acestui proiect.
Sperăm ca această inițiativă să aibă un impact pozitiv atât asupra mediului, cât și asupra comunității din Sibiu”, ne-au spus organizatoarele, care ne-au trimis și multe poze.

Felicitări :
Borza Denisa Andreea
Lomota Ana Maria
Gherman Nicola
Lita Ioana” –
au transmis reprezentanții ADI ECO Sibiu pe pagina lor de Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?