spot_img
11.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Un număr de 69 de familii vulnerabile din comuna Hoghilag vor avea gratuit electricitate printr-un proiect finanțat prin Granturile Norvegiene

Știri din Județ

Publicitate

Un număr de 69 de familii vulnerabile din comuna Hoghilag vor avea gratuit electricitate printr-un proiect finanțat prin Innovation Norway (Granturile SEE și Norvegiene). Proiectul presupune montarea unor panouri fotovoltaice pentru cele 69 de gospodării, aflate în satele Valchid și Hoghilag, locuințe care nu au fost niciodată racordate la electricitate.


Valoarea investiției se ridică la 345.000 de euro, sumele fiind asigurate în totalitate prin grantul norvegian. „O comunitate durabilă este cea care se gândește la toți membrii ei, mai ales la cei care sunt dezavantajați și vulnerabili. Ne bucurăm că am reușit ca, înainte de sărbători, să aducem lumină în aceste 69 de căsuțe și le mulțumim partenerilor noștri pentru că au crezut în noi și ne-au finanțat proiectul. Aceste locuințe nu au fost racordate niciodată la electricitate, iar pentru familiile care locuiesc acolo viața era aproape ca în Evul Mediu. Sunt impresionante poveștile copiilor care erau nevoiți să învețe la lumina lumânării, dar care totuși, în ciuda acestor condiții, vor să învețe și vin la școală.

E un ajutor important pentru aceste familii vulnerabile și sperăm că rezultatele vor fi vizibile în curând”, a spus Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag. În total, beneficiarii proiectului sunt peste 250 de persoane, care locuiesc în cele 69 de gospodării neelectrificate. Locuințele vor beneficia de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și sisteme de stocare, astfel încât să se asigure din surse regenerabile necesarul zilnic de energie electrică.

Comuna Hoghilag din județul Sibiu este o comunitate cu rădăcini săsești, recunoscută pentru celebrele „tuberoze de Hoghilag”. Comuna are trei sate (Hoghilag, Valchid și Prod) și o populație de aproape 2500 de locuitori. Recent, Primăria Comunei Hoghilag a inaugurat la Valchid, un sat cu mari probleme sociale, una dintre cele mai moderne școli din România. Unitatea de învățământ este prima școală smart dintr-o comunitate vulnerabilă din România, unde copiii și cadrele didactice au la dispoziție table interactive, tablete și alte instrumente necesare educației digitale. De asemenea, clădirea este inteligentă deoarece climatizarea și iluminatul sunt controlate printr-o aplicație și se reglează cu ajutorul unor senzori, care sunt montați pe holuri sau în sălile de clasă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri