5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Daniela Cîmpean solicită Ministrului Sănătății să modifice ordinul pentru a primi Spitalul din Sibiu bani

Știri din Județ

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va solicita ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să modifice un ordin privind finanţarea construcţiei de noi spitale deoarece prevederile acestuia ar putea în pericol proiectul viitorului spital de la Sibiu.

Investiţia în noul spital pe care Consiliul Judeţean o are în vedere de mai mulţi ani a fost evaluată recent la peste 500 de milioane de euro, adică mai mare decât valoarea maximă prevăzută de minister, de 330 milioane de euro.

„Consiliul Judeţean Sibiu urmează paşii procedurali ca să rezolve diverse situaţii care ar putea pune în pericol finanţarea proiectului spitalului judeţean. Aşa cum am făcut şi în cazul în care a apărut hotărârea de guvern, pentru că în dezbatere era o formă care ne dezavantaja, am făcut toate demersurile la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Fondurilor Europene, Guvernul României şi am atenţionat cu privire la lucrurile care nu sunt foarte bine redate în această hotărâre de guvern şi am reuşit să o modificăm. Ulterior s-a adoptat acest ordin prin care a fost adoptat ghidul care ar fi trebuit să vină în aplicarea hotărârii de guvern. Acolo sunt strecurate două chestiuni care sunt interpretabile, motiv pentru care am început demersurile pentru a ataca acest ghid, procedural, plângerea prealabilă la ordinul ministrului. Aceasta înseamnă că îl atenţionăm pe domnul ministru la chestiunile care sunt contradictorii cu ceea ce s-a prevăzut în hotărârea de guvern şi că aşteptăm ca să le remedieze”, a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Ea a precizat că are deja „în mapă” plângerea către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi că urmează să o depună „personal marţi”.

„Îl atenţionăm cu privire la faptul că există o notă care este discordantă cu angajamentele asumate de România faţă de Uniunea Europeană şi cu hotărârea de guvern prin care au fost aprobate criteriile pentru finanţarea spitalelor. Îi solicităm să modifice acest ordin, prin a elimina acea notă, astfel încât să nu existe nicio posibilitate în a se interpreta în defavoarea proiectului nostru, acest ghid de finanţare”, a mai spus Daniela Cîmpean.

Preşedintele CJ Sibiu atrage atenţia că „există o reglementare care poate fi interpretată la un moment dat, în sensul că spitalul judeţean Sibiu, datorită valorii, nu ar putea fi finanţat, că valoarea este mai mare decât cea care ar putea rezulta din interpretarea acelei note”.

Daniela Cîmpean a reamintit că viitorul spital judeţean de la Sibiu va costa peste 500 de milioane de euro, potrivit calculelor făcute. CJ Sibiu analizează să depună spre finanţare proiectul viitorului spital judeţean ori prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ori prin Programul Operaţional de Sănătate (POS).

„Noi suntem pregătiţi cu documentele pentru a depune acest proiect şi în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar vestea bună este că a fost aprobat şi Programul Operaţional de Sănătate (POS) zilele trecute, care prevede, pe lângă spitalele regionale, şi spitalele judeţene”, a arătat preşedintele CJ Sibiu.

Potrivit acesteia, va fi nevoie şi de un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a avea un spital nou la Sibiu.

„Împrumutul de la BEI este o variantă de cofinanţare şi am avut întâlnire cu reprezentanţii tehnici ai BEI-ului, specializaţi pe construcţie de spitale şi feedbackul acestora a fost că proiectul întruneşte toate condiţiile pentru a beneficia de finanţare a Băncii Europene de Investiţii (BEI). Abordăm două variante, care sunt fiabile la acest moment: PNRR plus împrumut BEI sau POS plus împrumut BEI, acestea sunt cele două variante pentru care ne-am pregătit şi pentru care vom depune documentaţii”, a evidenţiat Daniela Cîmpean.

Preşedintele CJ a subliniat că proiectul noului spital judeţean Sibiu „este dimensionat pe nevoile reale ale sibienilor şi pe parcursul patologiilor care sunt cele mai frecvente şi în creştere la nivelul judeţului Sibiu”.

„A fost întocmită o analiză în ani de zile cu privire la gradul de ocupare al fiecărei secţii, analize cu privire la care sunt patologiile cele mai frecvente, care ne-au indicat faptul că la bolile oncologice şi cardio există o creştere şi trebuie să ne uităm în această direcţie. Iar studiul medical întocmit de oameni de specialitate (…) arată că acea structură (a noului spital n.red.) este structura de care Sibiul are nevoie”, a mai afirmat Daniela Cîmpean.

Sursa info: AGERPRES

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri