10.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

FDGR Sibiu dă replica liberalilor în chestiunea fostei baze Tursib

Știri din Județ

FDGR Sibiu a comunicat în această seară un punct de vedere referitor la votul de astăzi din Consiliul Local Sibiu al liberalilor:

Abținerea consilierilor PNL în ședința Consiliului Local din luna decembrie 2022 cu privire la achiziționarea terenului în suprafață de peste 27.000 mp., proprietatea S.C. TURSIB S.A. este de neînțeles, aberantă și denotă maximă lipsă de seriozitate, cu cât aceasta vine în urma unor voturi favorabile și unanim exprimate în favoarea acestei achiziții, cu trei luni înainte.

Nu înțelegem această abținere a consilierilor PNL, mai ales că în ședința Consiliului Local din luna septembrie 2022 pe ordinea de zi a fost supus spre aprobare exprimarea acordului de principiu al Consiliului Local al Municipiului Sibiu în vederea achiziționării ACELUIAȘI teren, proiectul de hotărâre fiind adoptat cu unanimitate de voturi. Practic toți consilierii au înțeles necesitatea și au aprobat achiziționarea terenului pentru dezvoltarea de investiții de interes local, importante pentru sibieni, fără a ridica nici un fel de întrebări sau nelămuriri.
De la acel moment și până în prezent a avut loc procedura de negociere a prețului de achiziție, comisia de negociere fiind formată din consilieri locali din toate partidele politice, inclusiv din PNL. De comun acord întreaga comisie a negociat un preț de achiziție foarte bun și condiții conexe favorabile municipalității, fără ca vreun membru să-și manifeste vreun dubiu referitor la acest demers.

Mai departe, acest proiect de hotărâre a fost analizat, dezbătut și aprobat în unanimitate în comisia de specialitate, comisie din care face parte și un consilier local PNL.
Deci prin avizarea favorabilă a proiectului s-a înțeles faptul că achiziția acestui teren este importantă pentru municipalitate și pentru sibieni deoarece oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte de interes public local, fiind unică prin dimensiunea ei considerabilă, nefragmentată, situată într-o zonă ușor accesibilă pentru cetățenii orașului, aspecte cheie care trebuie avute în vedere pentru o dezvoltare sustenabilă și rezilientă a Sibiului.

Nu în ultimul rând prin acest proiect am dorit să aducem o plus valoare adăugată Sibiului și implementarea de proiecte de interes local, în defavoarea unor investiții private, de tip blocuri, supermarket-uri etc.
Mai mult decât atât, consilierii PNL ar fi trebuit să-și amintească faptul că au aprobat în anul 2021 achiziția de către TURSIB a două terenuri în zona industrială Vest în vederea extinderii autobazei, și a atelierelor aferente, absolut necesare dezvoltării transportului public local.
Banii încasați din această tranzacție ar fi fost folosiți de Tursib pentru finanțarea acestor 2 investiții importante pentru transportul local și la nivel metropolitan, ori prin decizia de astăzi a consilierilor locali PNL au pus în pericol implementarea transportului la nivel metropolitan, intens susținut de aceștia în trecut și de candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu.

Având în vedere cele sus-menționate ne exprimăm convingerea că acțiunea de abținere a consilierilor locali PNL, fără nici un fel de explicație sau întrebări care puteau fi lămurite în timpul ședinței, a fost o acțiune impusă iar postarea pe facebook a liderului de grup Bibu Adrian, ne întărește convingerea că aceștia au acționat la comanda liderului lor de grup.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri