spot_img
7.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Accident la intrare în Șura Mare. Intervin multe ambulanțe

Știri din Județ

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs în această seară la intrare în localitatea Șura Mare din județul Sibiu. Traficul în zonă ar fi blocat total.


Conform surselor Sibiu Independent, un număr de cinci sau șase ambulanțe au fost văzute îndreptându-se spre localitatea Șura Mare.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit ca accidentul rutier s-ar fi produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Un sibian în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul spre Sibiu, s-ar fi angajat intr-o depășire intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 24 de ani, din Cluj.

În urma impactului, trei adulti și trei copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie în vârstă de 33 de ani a suferit un traumatism de coloană și bazin iar cei trei copii au suferit traumatisme craniene și faciale.

„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN 14 în localitatea Slimnic la un accident rutier, împreună cu două echipaje SAJ dintre care unul cu medic. În accident au fost implicate 7 persoane, dintre care 6 au fost transportate la spital.Echipajul SMURD a preluat un bărbat și o femeie , ambii conștienți cu contuzii minore.Echipajele SAJ au preluat o femeie și trei copii minori.” Sg. maj. Andreea Ștefan / ISU SIBIU

„SAJ Sibiu a trimis două echipaje ,unul de tip B și unul cu medic ,la întrare în localitatea Slimnic ,la un accident rutier petrecut între două autoturisme. Împreună cu un echipaj ISU au evaluat și un număr de 3 adulti și 3 copii.
Echipajele SAJ ,au transportat la UPU o femeie de 33 de ani cu un traumatism de coloana și bazin și pe cei trei copii cu vârstele de 5 ani și 9 ani. Copii, au suferit traumatisme craniene și faciale fiind policontuzionati prin accident rutier. Echipajul ISU , a transportat celelalte două persoane la UPU.”
a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri