6.2 C
Sibiu
joi, 18 aprilie, 2024

Csillag Paul-Bogdan, noul medic șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu

Știri din Județ

Dr. Csillag Paul-Bogdan, medic primar ATI – UPU-SMURD Sibiu, va fi noul medic șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta a promovat concursul privind ocuparea funcției de medic șef UPU, care a avut loc în data de 12 ianuarie anul curent. Contractul, pe o perioadă de 4 ani, va fi încheiat în termen de maxim 15 zile de la data afișării rezultatului.


Rezultatul concursului este disponibil pe pagina web a SCJU Sibiu la adresa: https://scjus.ro/wp-content/uploads/2023/01/Rezultat-concurs-medic-sef-UPU-13.01.2022.pdf .

Dr. Bogdan Csillag, în vârstă de 47 ani, este absolvent al Facultății de Medicină din Sibiu iar specializarea a obținut-o la Târgu-Mureș și Bruxelles. Și-a început cariera ca voluntar SMURD și are o experiență de peste 20 ani ca medic atât în pre-spital, pe ambulanțele și elicopterele SMURD cât și în spital, în cadrul UPU SMURD Târgu Mureș și UPU-SMURD SIBIU. De asemena, Dr. Csillag a lucrat timp de doi ani la Paris, în serviciul de urgență medicală al Brigăzii de Pompieri, unde a obținut diploma de medicină de catastrofă. Este totodată medic voluntar Salvamont Sibiu și formator în domeniul intervenției la evenimente cu multiple victime.

Dr. Bogdan Csillag lucrează în cadrul SCJU Sibiu din anul 2016 și a mai ocupat funcția de medic șef al UPU Sibiu în perioada aprilie  – noiembrie 2020.

“Preiau conducerea UPU – SMURD Sibiu având convingerea că, împreună cu personalul acestui serviciu, vom face în continuare totul pentru a asigura pacienților noștri un act medical de calitate. Le mulțumesc colegilor pentru activitatea zilnică din acest domeniu  dificil, și de asemenea domnului dr. Roșca pentru eforturile făcute de-a lungul anilor pentru funcționarea și îmbunătățirea Unității de Primire Urgențe Sibiu”, a declarat Dr. Bogdan Csillag.

„Îl felicit și îi urez succes dlui Dr. Bogdan Csillag în această misiune care nu va fi deloc una ușoară, urgența fiind cel mai fierbinte punct din cadrul unui spital, un serviciu care trebuie să gestioneze o adresabilitate foarte ridicată. Dr. Bogdan Csillag are de partea sa atât experiența cât și pregătirea și sunt convins că va reuși în tot ceea ce își propune. Noi, la nivel de management, ne vom ocupa de gestionarea eficientă a resurselor umane și vom implementa, împreună cu noul medic șef al UPU, toate măsurile necesare pentru derularea optimă a activității din cadrul acestui serviciu”, a declarat Dr. Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu.

Date suplimentare

Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai solicitate servicii, deservind un număr foarte ridicat de pacienți. În 2022, la UPU Sibiu s-au înregistrat 66.819 de pacienți, în creștere cu 13% față de anul anterior. Dintre aceștia, 15.374 au fost internați.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare