Pompierii sibieni au intervenit azi-noapte, în jurul orei 22:00, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei anexe din localitatea Cârțișoara.
Din cauza degajări mari de fum, a fost solicitat ajutorul pompierilor, aceștia intervenind cu două autospeciale de stingere, două autospeciale de primă intervenție, o autoscară, o cisternă cu apă, dar și cu un echipaj SMURD.
Incendiul se manifesta la acoperișul anexei folosită pentru depozitarea lemnelor și la o altă cameră folosită pentru centrala termică.
„Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului care a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect în camera centralei termice.În urma incendiului a fost afectată anexa, acoperișul fiind decopertat pe o suprafață de aproximativ 60 mp pentru identificarea posibilelor alte focare de incendiu. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost afectat și parterul imobilului și precum și o cameră, care au fost ulterior aerisite. Din fericire nu au fost înregistrate victime.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Sg. maj. Andreea Ștefan