10.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural Sibiu

Știri din Județ

Astăzi, 28 martie 2023, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu a prezidat ședința Colegiului Prefectural, , având următoarea ordine de zi:

1. Raportul privind îndeplinirea Planului de acțiuni pe anul 2022, pentru realizarea în județul Sibiu a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare al Județului Sibiu. Astfel, din punct de vedere statistic, Planul de acțiuni pentru anul 2022 a fost structurat pe 19 capitole a avut stabilite 116 obiective și 796 acțiuni pentru realizarea obiectivelor propuse.

Trebuie remarcat că în prima parte a anului 2022, contextul pandemic generat de prezența virusului SARS – CoV – 2 nu a fost favorabil desfășurării sau finalizării unor activități, însă s-au depus eforturi de către instituțiile implicate ca acțiunile propuse pentru anul 2022 să fie realizate, iar pentru proiectele multianuale lucrările să se deruleze în concordanță cu termenele stabilite în contractele de finanțare.

Dintre obiectivele și acțiunile mai importante pe care le regăsim în Planul de acțiuni pe anul 2022, amintim:

• îndeplinirea tuturor acțiunilor propuse la nivel județean având ca obiectiv major gestionarea componenței situațiilor de urgență și de ordine publică în condițiile evoluției pandemiei de COVID-19, respectiv mediatizarea activităților structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu pentru limitarea răspândirii Covid-19 și îmbunătățirea sistemului de monitorizare a situațiilor de urgență și de coordonare/conducere a intervenției;

• implementarea proiectului „Reabilitare DJ 141 Mediaș – Moșna – Pelișor – Bârghiș”

• implementarea proiectului „Reabilitare DJ 106 Agnita-Sighișoara”;

• implementarea proiectului „Modernizare, extindere și dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu”

• implementarea proiectului „Reabilitare, modernizare, dotarea secției de  Neurologie – Fonduri guvernamentale nerambursabile – PNDL”;

• implementarea proiectului „Eficientizarea energetică a Pavilionului IV al Spitalului de Psihiatrie dr. Gheorghe Preda”;

• inaugurarea, în luna decembrie 2022, a primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, respectiv o porțiune în lungime de 13,17 kilometri între Sibiu și Boița (Secțiunea 1 Sibiu-Boița (Lot 1 km 0+000-13+170);  

• finalizarea lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu.

2. Evaluarea activităților desfășurate de efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu în vederea prevenirii și combaterii faptelor de violență domestică.  În anul 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au intervenit la 1.945 de sesizări privind cazuri de violență domestică, 1.778 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112, iar 167 prin alte modalități de sesizare.

În urma completării formularului de risc de către polițiști, au fost identificate 627 de cazuri cu risc iminent, fiind emise 283 de ordine de protecție provizorii, iar în 344 de situații, victima a refuzat emiterea acestuia. Polițiștii au solicitat intervenția echipei mobile la 2 sesizări de fapte de violență domestică,  acestea fiind în mediul urban.În perioada de referință, conform situației statistice, au fost emise 283 ordine de protecție provizorii, 156 în mediul urban și 127 în mediul rural. Dintre acestea, 99 au fost transformate în ordine de protecție.Față de anul 2021, când au fost emise 202 de ordine de protecție provizorii, în anul 2022 a existat o creștere de 81 de unități (+40,1%).

3. Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în județul Sibiu, în sezonul 2022 – 2023. Astfel, situația cazurilor de gripă confirmate de laborator în sezonul 2022-2023 este următoarea: 312 cazuri, dintre care:

• 250 cu virus gripal A nesubtipat

• 62 cu virus gripal B

Conform Direcției de Sănătate Publică a  Județului  Sibiu, complicațiile gripei pot surveni la orice persoană, astfel spitalizările sunt mai frecvente la:

• vârstnici (peste 65 ani)

• copilul mic (sub 1 an).

De asemenea, persoanele expuse la risc pentru complicații sunt:

• bolnavii cu afecțiuni cronice

• femeile însărcinate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri