19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

PSD Sibiu: Finanțarea pentru modernizarea Secției de Neurologie, inaugurată de Daniela Cîmpean, a fost asigurată în procent de 100% de fostul Guvern PSD! (C.P)

Știri din Județ

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Nu ne-am mirat că doamna Cîmpean a inaugurat un obiectiv fără să-i invite și pe cei care au alocat fondurile pentru finanțarea integrală a proiectului. Reprezentanta PNL Sibiu este doar un fost pedelist, care tăia pensii și salarii și le explica românilor că le face un bine luându-le banii, așa că atitudinea ei nu ne miră.

Contractul de finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Secției Clinice de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost semnat în 2017, în timpul fostei guvernări PSD. Fondurile au fost alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), program inițiat și implementat de PSD. Consiliul Județean Sibiu a primit finanțare pentru două proiecte mari. Modernizarea Secției de Neurologie a fost cea mai mare investiție într-o unitate spitalicească finanțată prin PNDL 2, iar al doilea proiect a fost modernizarea Drumului Județean Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic. Doamna Cîmpean se împăunează cu realizarea ambelor proiecte, ca și când guvernul PDL-PNL i-a dat banii necesari.

Putem da un exemplu, pe înțelesul tuturor: degeaba îți faci proiectul pentru construcția unei case dacă nu ai banii pentru a o ridica. Fondurile le-a alocat guvernul PSD, pentru județul Sibiu, iar doamna Cîmpean și întreg PNL Sibiu se împăunează, acum, cu realizarea acestui proiect, care ar fi trebuit finalizat în urmă cu trei ani.

Modernizarea secției de Neurologie nu este singurul proiect în care PSD s-a implicat pentru a sprijini Sibiul. În 2019, Consiliul Județean Sibiu a beneficiat de finanțare pentru extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean. Contractul a fost semnat chiar în incinta spitalului, de ministrul PSD Daniel Suciu, în prezența președintelui PSD Sibiu, Bogdan Trif, și a președintelui CJ, Daniela Cîmpean.

Doamna Cîmpean a făcut o inaugurare fastuoasă a Secției de Neurologie, pentru a masca proasta gestionare a acestui proiect, care a dus la întârzieri nejustificate și costuri majorate, aceste lucrări având termen de finalizare în anul 2020.

Un alt scop al ”evenimentului” regizat de doamna Cîmpean a fost mascarea eșecului personal și al echipei PNL Sibiu în privința finanțării noului spital județean, prin PNRR.

PSD a susținut și susține construirea noului spital județean. Din păcate, proiectul înaintat de echipa Cîmpean, prost întocmit, nu s-a încadrat în criteriile Hotărârii de Guvern semnate de actualul premier al României, dar nici în criteriile stabilite și asumate în fața Comisiei Europene de fostul premier Florin Cîțu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri