12.3 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Reacția CJ Sibiu: Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, precum nici o investiție a Consiliului Județean Sibiu nu scapă fără a fi bodogănită de PSD Sibiu

Știri din Județ

În urma comunicatului de presă transmis mass-mediei sibiene din partea reprezentanților PSD Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a răspuns astfel:


Cu mult timp liber la îndemână, reprezentanții organizației județene a PSD își aduc aminte că sumele destinate reabilitării și modernizării Secției Clinice de Neurologie au fost asigurate, în 2017, de Guvernul PSD. Cum ar veni, banii au venit direct din visteria acestui partid, alocarea făcându-se doar fiindcă așa a dorit acesta. Fără studii tehnice, fără documentații de specialitate, fără justificări.

Apoi, banii proveniți din generozitate politică, au luat, cu de la sine voință, forma unei clădiri reabilitate, modernizate și echipate. Că doar sunt bani din aceia, speciali.

La conferința de presă organizată la finalizarea investiției, PSD Sibiu consideră că trebuia să fie de față, pentru că prezența „celui care a dat banul” era obligatorie. Că așa-i cutuma.

Ce nu a înțeles PSD Sibiu a fost însuși scopul evenimentului, dedicat presei, la care au fost invitați să vorbească cei care au muncit la acest proiect. Care au arătat, fără ascunzișuri, cât de greu este să duci la bun sfârșit o investiție făcută într-o clădire monument istoric, să traversezi o pandemie urmată de o criză a forței de muncă și a materialelor din domeniul construcțiilor.

Au mai fost prezenți medici și angajați care și-au amintit cum, înainte ca PSD să aloce „valiza cu bani”, tencuiala cădea peste pacienți, apa se infiltra prin acoperiș sau că bolnavii erau cărați cu targa și cu păturile pe scări. O realitate prezentă și înainte de 2016, când la conducerea Consiliului Județean Sibiu se afla alt partid politic.

Și pentru că tot au timp liber pe care-l folosesc pentru a depăna amintiri, poate că organizația județeană a PSD își aduce aminte care a fost acesta.

Ni se mai arată, încă o dată, că președintele PSD Sibiu a fost de față la semnarea finanțării pentru modernizarea UPU, sau că este preocupat de soarta Noului Spital Județean. În lipsa unor acțiuni concrete, postura domniei sale este aceeași în ambele situații: pur decorativă.

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Felicitări pentru replică doamna președinte. Hai sa le amintim domnilor și doamnelor de la PSD ca problema neurologiei s-a pus într-adevăr și pe vremea lui Cindrea, ce-i drept era o urgenta de pe atunci, *DAR* , dat fiind faptul ca la conducerea secției de fizioterapie era un psd-ist de frunte (Alex Muresan) și la conducerea secției de neurochirurgie tot un psd-ist lingău, brusc neurologia nu mai era o prioritate și s-au reabilitat celelalte doua secții de care spuneam. Asadar, nu ati facut nimic domnilor de la psd pentru asta desi era prioritate 0 pe vremea cand erati la cârma. Pentru necunoscători, reamintim faptul ca în 2017 anul de care ei se leagă ca ar fi dat bani cu sacii „fără număr fără număr” , la conducerea CJ era deja de 1 an dna Cimpean, Cindrea fiind la acea vreme „puțin cercetat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri