12.3 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Muzeul ASTRA Sibiu organizează Ziua Națională a Costumului Tradițional din România, ediția a VI-a

Știri din Județ

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică, 14 mai 2023, cea de a VI-a ediţie a evenimentului Ziua Națională a Costumului Tradițional din România.


Cu acest prilej, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va avea loc un atelier interactiv de confecționat ciucuri de împodobit tolicile și cergile date la piuă, însoțit de o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A) denumită sugestiv „De la cioareci la blue jeans”. Mai precis, între orele 11 și 15, Muzeografii Elena Găvan și Florin Streza alături de Doina Halcea, conservator, vor descrie vizitatorilor cum se confecționa pe vremuri pânza pentru cioareci și ce fel de instrumentar se folosea în acest scop. Locația aleasă este Complexul de industrii textile de la Gura Râului, jud. Sibiu/ Piva de la Gura Râului, monument expus în Muzeul în aer liber.

Duminică, 14 mai 2023 intrarea va fi gratuită în Muzeul ASTRA pentru vizitatorii îmbrăcați în costum popular complet (femei: ie, poale, șurț și cătrință/ foi, brâu, laibăr sau pieptar; bărbați: cămașă, cioareci sau ițari, brâu, laibăr sau pieptar, clop/ căciulă).

Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri