spot_img
22.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Creștere alarmantă a cazurilor de conducere fără permis, în județul Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

În perioada 26 – 28 mai, polițiștii rutieri au constatat 16 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 23 de certificate de înmatriculare și au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în valoare de 150.000 de lei.

Publicitate

La data de 26 mai, în jurul orei 13:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit pe strada Postăvarilor, în vederea soluționării unui eveniment rutier. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, un conducător auto a acroșat un autoturism parcat și un pieton aflat pe carosabil. Din fericire, pietonul, un sibian în vârstă de 82 de ani, nu a necesitat transportul la spital. La volanul autoturismului în cauză a fost identificat un tânăr în vârstă de 16 ani. din Hamba, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La aceeași dată, în jurul orei 16:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din localitatea Alțâna, un conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat in coliziune cu o căruță staționată. La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține permis de conducere. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,45 mg/l alcool pur in aerul expirat.

O zi mai târziu, în jurul orei 23:30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dorobanți de către un localnic, în vârstă de 36 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 28 mai, în jurul orei 01:00, pe DN 1, Hula Bradului, în timp ce conducea un autoturism dinspre Brașov spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Tălmaciu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a acroșat un ansamblu tir condus din sens opus de către un prahovean, în vârstă de 41 de ani. Testarea alcoolscopică a celor doi șoferi a rezultat într-o valoare 0, în cazul bărbatului din județul Prahova, însă, în cazul șoferului autoturismului, valoarea indicată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din nou, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, care acționau pe linia prevenirii și combaterii conducerii sub influența alcoolului, au oprit pentru control douăautoturisme conduse pe Șoseaua Alba Iulia. Testarea alcoolscopică a șoferului primului autoturism, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea, a indicat un rezultat de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea șoferului celui de-al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Ilfov, a rezultat într-o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Probleme au fost găsite și la Tălmăciu, acolo unde, în jurul orei 13:30, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un localnic în vârstă de 18 ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea celui aflat la volan cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la canabis.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)