spot_img
22.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Suferință fără margini pentru un copil de 2 ani. 240.000 de euro, tratamentul salvator

Știri din Județ

Publicitate

Amelia are numai 2 anișori, iar în fiecare zi este supusă unor chinuri groaznice. De patru luni de zile, micuța e țintuită într-un pat de spital, conectată la perfuzii. La numai 2 anișori, Amelia face chimioterapie. 

Publicitate

,,Fiecare zi este extrem de grea. Are stări de vomă, crize de plâns prelungite. Fiecare ședință de chimioterapie este salvatoare, dar și extrem de chinuitoare pentru un copilaș de numai câteva kilograme. Mi se rupe inima când trebuie să-i ajut pe medici să o imobilizeze, să ii poată monta o branulă. Se zbate, mă cearcă că îi ajut, iar eu trebuie să fiu tare și să o liniștesc pe cât posibil. Are stări groaznice de rău după chimioterapie. Facem cu rândul, eu și soțul meu, 24 de ore din 24. Aici nu doar părinții au voie să stea cu copiii lor suferinzi în spital, ci și familia extinsă, ba chiar este recomandat ca celui mic să i se arate grijă, iubire, sprijin. Un copil bolnav de cancer trece prin momente extrem de dificile, la fel și familia sa.” Sunt cuvintele unei mame care trăiește în fiecare zi suferința copilului ei abia născut, dar atât de greu încercat.  

Dorina are 25 de ani, Alexandru 26. Un cuplu tânăr ce visa la o familie, un copil sănătos pe care să îl crească în pace și armonie. Ca mulți români, după terminarea studiilor au luat calea pribegiei. S-au stabilit în Marea Britanie. Alexandru și-a găsit un job în construcții, iar Dorina lucra de acasă, on-line. Între timp, în viața celor doi a apărut îngerașul Amelia. Universul tinerei familii  s-a prăbușit însă când fetița lor a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută. 

,,Pe 15 februarie copilașul meu a început să se simtă foarte rău. Febra persista noapte de noapte. Nu avea poftă de mâncare. Nu avea energie. Iar la un moment dat a căzut pur și simplu de pe picioare. Am dus-o de urgență la spital. După un diagnostic greșit pus de medicii britanici și după administrarea unui antibiotic care s-a dovedit a fi mult prea puternic pentru corpul ei și așa slăbit, am decis să mergem de urgență în Turcia. Când am ajuns în Istanbul, unde e stabilită soacra mea, fetița se simțea extrem de rău și era albă ca varul. Am internat-o de urgență. Nu pot descrie în cuvinte de am simțit la aflarea diagnosticului, tot ce știam este că se va face bine, nu există altă cale pentru noi. 

Amelia face chimioterapie de 4 luni. Se simte mult mai bine față de momentul declanșării bolii, însă pentru a se vindeca are nevoie de tratament intensiv timp de 7-8 luni. Orice întrerupere îi poate fi fatală. Doar într-o lună, familia Cara a achitat 50.000€, epuizând astfel toate resursele financiare, inclusiv donații de la rude și prieteni. Tratamentul salvator costă însă 240.000 de euro.

,,Singura șansă de supraviețuire a Ameliei stă în ajutorul oamenilor de bine. O prietenă ne-a vorbit despre campaniile de strângere de fonduri derulate de-a lungul anilor de Asociația Salvează o inimă. Ne-am pus toată nădejdea în această comunitate, dar și în toți cei care află povestea Ameliei și pot ajuta. Le suntem recunoscători fiecăruia în parte,” ne-a mărturisit Dorina cu speranță în ochi.

,,Leucemia poate fi vindecată, dar tratamentele sunt extrem de costisitoare. Viața nu are un preț, însă lumea în care trăim ne obligă uneori să plătim pentru supraviețuire… Toți cei care înțeleg și rezonează cu suferința acestei familii pot face o donație cât de mică în conturile Asociației „Salvează o inimă”. Împreună putem strânge suma necesară pentru vindecare. Amelia trebuie să trăiască, iar noi putem să-i dăm această șansă la viață!,” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/amelia-cara/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Amelia Cara!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)