11.3 C
Sibiu
duminică, 06 octombrie, 2024

ADMITERE: Actualizarea locurilor fără taxă la ULBS, sesiunea 2023

Știri din Județ

62 de locuri sunt prevăzute pentru programele de doctorat, 57 pentru cele de licență, acordate românilor de pretudindeni, iar 20 de burse sunt subvenționate de companii sibiene. Acestea completează cele peste 2700 de locuri fără taxă la programele de licență și master, deja anunțate.


Locurile dedicate programelor de doctorat, disponibile în sesiunea septembrie 2023 includ 10 burse acordate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care se adaugă celor 52 de locuri alocate de guvern (25 dintre acestea sunt bugetate cu bursă, 25 de locuri sunt subvenționate fără bursă, iar două locuri sunt oferite românilor din pretutindeni). Tot adresate românilor de pretutindeni sunt și 57 de locuri la programele de licență, 32 dintre acestea fiind locuri bugetate cu bursă și 25, bugetate fără bursă.

Publicitate

Anul acesta, șase companii din Sibiu vor subvenționa locurile cu taxă aferente programului de studii de licență Informatică Economică – în limba engleză. Este vorba despre companiile NTT Data, ENDAVA, TNT Computers, BearingPoint, VISMA și MultiversX, parteneri ai Facultății de Științe Economice a ULBS, care vor finanța pe întreaga perioadă a studiilor de licență 20 de locuri, la noul program de studii. Condiția adresată studenților este aceea ca în anii II și III de studiu, media anuală obținută să fie peste 8.  

Mai multe detalii despre accesul la programele de studii oferite de ULBS în această sesiune sunt disponibile în secțiunea Admitere, pe site-ul ULBS https://admitere.ulbsibiu.ro/.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: 5 ani de SIBIU INDEPENDENT

Medalii pentru karateka la mondiale

Adolescenți sibieni în dialog cu actorii la teatru

Accident mortal pe Valea Oltului, lângă Racovița

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene