spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Daniela Cîmpean a participat la semnarea primelor contracte finanțate din PNRR destinate sprijinirii învățământului românesc

Știri din Județ

Publicitate

„Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi ca sa schimbați lumea”- Nelson Mandela.

Elevii și profesorii din peste 5.600 de școli vor beneficia de cea mai mare investiție din învățământul românesc preuniversitar, prin care vor fi cumpărate mobilier, materiale didactice, computere și echipamente digitale de ultimă generație.


Valoarea investițiilor depășește 1 miliard de Euro, fondurile fiind alocate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Astăzi, 26 iulie, la Palatul Victoria din București, în prezența președintelui Senatului – Nicolae Ciucă, premierului Marcel Ciolacu, ministrului Educației – Ligia Deca, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Adrian Veștea, ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene – Adrian Câciu, președintelui Asociației Municipiilor din România – Emil Boc și a peste 100 de aleși locali, au fost semnate primele contracte finanțate din PNRR destinate sprijinirii învățământului românesc.

În cadrul acestui eveniment am semnat contractul de finanțare în valoare de 21,4 milioane lei, prin care vor fi dotate sălile de clasă și laboratoarele a 18 școli de pe raza primăriilor Alma, Arpașu de Jos, Axente Sever, Copșa Mică, Dârlos, Gura Râului, Hoghilag, Loamneș, Micăsasa, Orlat, Păuca, Poplaca, Slimnic, Șeica Mare, Șeica Mică, Tălmaciu, Turnu Roșu și Valea Viilor.

De asemenea, vor fi dotate și unitățile de învățământ aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, respectiv Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Sibiu (nr. 1 și nr. 2), Dumbrăveni, Mediaș, Turnu Roșu, cât și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu și Palatul Copiilor – a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă