13.2 C
Sibiu
duminică, 07 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Sibiu: Peste 100 de pasageri, nevoiți să plece din aeroport fără bagaje

Știri din Județ

Publicitate

Aproximativ o sută de pasageri care au ajuns duminică seara cu avionul de la Munchen (Germania) au fost nevoiţi să plece din Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) fără bagaje, din cauză că acestea nu au putut fi descărcate dintr-un avion al companiei Lufthansa, a precizat, pentru AGERPRES, directorul general al AIS, Marius Gîrdea.


Acesta a afirmat că bagajele au fost trimise înapoi în Germania, de unde urmează să se întoarcă în cursul zilei de luni, cu o altă aeronavă.

Din cauza unei erori, compania aeriană a încărcat bagajele pasagerilor într-un container special cu care să ajungă la Sibiu, însă aeroportul sibian nu poate descărca din avioane aceste containere. La Sibiu, pe aeroport, bagajele pasagerilor sunt încărcate şi descărcate din avioane manual.

„Compania aeriană care vine la noi ştie în ce condiţii se operează, respectiv că la noi nu operăm cu nişte UDL (Unit Load Device)-uri, care sunt nişte containere. La noi toate bagajele de cală se încarcă şi se descarcă bulk, manual. Cei de la Lufthansa ştiau că la noi nu se operează cu aceste UDL-uri şi cu toate acestea au trimis bagajele containerizate”, a explicat Marius Gîrdea.

Potrivit lui Gîrdea, este pentru prima dată când la aeroportul sibian este o asemenea situaţie. Iniţial, compania aeriană anunţase că va aduce pasagerii la Sibiu, cu un alt model de Airbus, după care au schimbat avionul şi aceasta ar putea fi explicaţia pentru care s-a încurcat modul de încărcare al bagajelor pasagerilor. 

sursa: Agerpres.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Elevii din Sadu vor începe orele într-o altă locație

Atelier de pictură în aer liber la Cașolț

Delegație din Portugalia în vizită la Sibiu

Comuna Cristian este pregătită pentru noul an școlar!

Cronică de festrival: Guitar Meeting Festival Ziua I

Târgul Olarilor revine la Sibiu în septembrie