spot_img
11.3 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Tineretul Social Democrat promovează simbolurile naționale și vine în sprijinul copiilor (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


De Ziua Imnului Național al României, tinerii social-democrați sibieni au participat la ceremonia militară organizată în fața Cercului Militar Sibiu. Au plecat apoi spre Piața Mare purtând în mâini un drapel uriaș, de 20 de metri lungime și 2,5 metri lățime. Gestul lor a fost apreciat și salutat de sibienii și turiștii prezenți în centrul orașului, foarte mulți dorind să se fotografieze cu tricolorul uriaș.

Tinerii social-democrați au împărțit, în mai multe zone ale Sibiului, peste 1.500 de flyere cu  informații despre istoria Imnului Național.

După acest eveniment, echipa de tineret s-a deplasat în comuna Brădeni, unde, împreună cu colegii noștri Dănuț Braga și Vasile Zămăcău, au pregătit o surpriză plăcută pentru 37 de copii din familii nevoiașe. Elevii, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, au petrecut câteva ore la o piscină din Agnita. Pe lângă transportul asigurat, copiii au beneficiat, gratuit, de  intrarea la piscină și o masă la restaurant.

”Prin gesturi care par mici, am reușit să aducem zâmbete pe chipul românilor care au ținut să se fotografieze cu drapelul României. O mare mulțumire sufletească ne-a adus și faptul că am reușit să facem fericiți atâția copii din Brădeni, care nu mai fuseseră niciodată la ștrand. Cu ajutorul voluntarilor, fiecare copil a fost urmărit îndeaproape, pentru a nu risca vreo accidentare sau apariția altor probleme”, spune Florian Giubega, președintele Tineretului Social Democrat Sibiu.

”Mă bucur că organizația de tineret a PSD se implică în acțiuni de suflet! Le mulțumesc colegilor mei Vasile Zămăcău – directorul Liceului Tehnologic Iacobeni și Dănuț Braga, pentru că s-au implicat în această acțiune a tinerilor, care a adus atâta bucurie în sufletele copiilor!”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă