spot_img
17.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Lansarea de carte: Cercetările arheologice de la Șura Mică-Râșloave” la Muzeul de Istorie din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Muzeul Național Brukenthal are deosebita onoare de a vă invita la lansarea volumului „Șura Mică-o (ne)obișnuită așezare. Cercetările arheologice de la Șura Mică-Râșloave”.

Publicitate

Evenimentul va avea loc în data de 14 august, la ora 17.00, la Muzeul de Istorie Casa Altemberger, pe strada Mitropoliei, nr. 2 din Sibiu.

Volumul a văzut lumina tiparului datorită colaborării dintre Muzeul Național Brukenthal și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca ca instituții deținătoare ale patrimoniului, sub coordonarea domnului profesor dr. Martin Rill, membru al colectivului de cercetare arheologică de la Șura Mică-Râșloave.

„Între așezările cu existență veche și continuă din Preistorie încoace se situează și satul Șura Mică, din județul Sibiu. Localitatea a beneficiat de o atenție specială printr-o amplă monografie recentă dedicată existenței sale medievale și moderne-contemporane de către un grup de reputați istorici în frunte cu neobositul dr. Martin Rill. De data aceasta, cercetătorii s-au oprit la arheologie și au dat la iveală cea mai amplă investigație din acest domeniu, începând cu istoricul săpăturilor din secolul al XX-lea și din secolul nostru, trecând prin așezările preistorice, prin cea dacică, apoi daco-romană, ajungând până în Evul Mediu Timpuriu. Profesionalismul acestei migăloase munci evidențiază din nou o anumită temeinicie, un stil profund și sigur, o abordare corectă, complexă și de interferență. Autorii – Diana Bindea, Nica Ciubotariu, Cătălin Cristescu, Adrian Georgescu, Gabriela Gheorghiu, Răzvan Mateescu, Liliana Mateescu-Suciu, Paul Pupeză, Raluca Teodorescu, Claudia Urduzia – vegheați de spiritul din înalt al lui Ioan Glodariu și de sufletul rămas la Șura Mică al lui Martin Rill, au elaborat o lucrare monumentală, adevărat model pentru cărțile dedicate genului. Aducem un prinos de recunoștință autorilor și, în special, Domnului Martin Rill, adevărat animator în Germania al cunoașterii istoriei și moștenirii populațiilor germane de pe teritoriul României, devenit el însuși o instituție menită să fie punte de legătură între cele două țări și popoare”.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie