spot_img
7.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Restricții de circulație pe DN7, la Boița

Știri din Județ

Publicitate

Traficul rutier va fi restricţionat pe drumul naţional DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu (Valea Oltului), în zona localităţii Boiţa, pentru efectuarea unor lucrări programate a dura de luni, 18 septembrie, până pe 14 noiembrie, informează, duminică, Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


„În perioada 18 septembrie – 14 noiembrie a.c., traficul rutier va fi restricţionat pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, tronson kilometric 246+500 metri – 251+025 metri, în zona localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, pentru efectuarea unor lucrări de stabilizare versanţi şi de refacere a suprafeţei de rulare”, precizează sursa citată.

Astfel, circulaţia rutieră în zonă se va închide pe sectoare de drum de 250 metri, în reprize de câte 20 de minute, la intervale de 30 de minute, în funcţie de intensitatea traficului la momentul executării lucrărilor, se arată în informarea menţionată.

Poliţiştii le recomandă şoferilor care ajung în zonă să circule cu viteză redusă şi să se asigure foarte bine înainte de schimbarea direcţiei, semnalizând din timp această intenţie.

Sursa info: AGERPRES

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă