spot_img
12 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

IGI: Peste 1400 de străini depistați în situații ilegale și peste 1000 de decizii de returnare au fost emise în perioada sezonului estival

Știri din Județ

Publicitate
  Polițiștii de imigrări au intensificat acțiunile și controalele în locurile și mediile frecventate de străini, precum și în incinta operatorilor economici, atunci când au fost date sau indicii cu privire la existența că în acele locuri sau medii există străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.   Peste 1.400 de străini au fost depistați în situații ilegale și peste 1000 de decizii de returnare au fost emise.  

În perioada 1 iunie – 17 septembrie 2023, polițiștii de imigrări au acționat atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, astfel încât Sezonul Estival să se desfășoare în condiții de siguranță.

Prin acțiunile și activitățile desfășurate au fost depistați 1.435 de străini în situații ilegale, dintre care 285 sunt din Bangladesh, 146 din Pakistan, 137 din Nepal, iar diferența sunt din alte state.

De asemenea, în perioada analizată au fost emise 1.069 decizii de returnare, fiind  îndepărtați sub escortă 474 de străini. Alți 346 au fost luați în custodie publică.

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și a O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România au fost aplicate 2.718 sancțiuni contravenționale.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului