spot_img
10.7 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

Și TURSIB-ul nu mai vine… Tăierile de curse nemulțumesc sibienii! „Alo, doamna primar!”

Știri din Județ

Publicitate

Luni dimineața, 16 octombrie 2023. Termometrul arată -1 grad Celsius. Stațiile de autobuz din Sibiu sunt pline și TURSIB-ul nu mai vine… De astăzi, multe din curse au fost retrase. Cauza: lipsa banilor pentru plata orelor suplimentare. S-a decis ca șoferii să stea acasă, decât să fie plătiți extra. Iar compania a redus 30 de autobuze de pe trasee.

Publicitate

CITEȘTE și dreptul la replică trimis de TURSIB unde se spune că toate autobuzele au fost pe traseu.


Ora 8.40, strada Lungă. Oamenii așteaptă înfrigurați în stație autobuzul nr. 2. De o oră aproape nu mai vine. Deși erau curse programate la 9 minute. Ele au rămas așa afișate pe siteul TURSIB și în stații. Dar nu mai circulă. Mulți sibieni au început să își manifeste nemulțumirea pe internet. Mai ales cei care au abonamente plătite la TURSIB. „Alo, doamna primar!” este unul din mesajele apărut astăzi.

Compania a comunicat oficial către SIBIU INDEPENDENT, vineri, că din cauza unor probleme bugetare legate de plata orelor suplimentare trebuie să reducă până la finele anului mai multe curse.

Șoferii TURSIB, membrii de sindicat sau nu, au aflat și ei că nu mai ies pe traseu. Compania controlată de Primăria Sibiu nu mai are bani să plătească orele suplimentare.

La această situația s-a ajuns din cauza acceptării de către TURSIB a tuturor dorințelor Primăriei Sibiu de curse multe, dar fără șoferi suficienți. Așa că s-au băgat ore suplimentare. Nici nu a mai contat că adesea s-au depășit reglementările privind legislația muncii.

Dar în august, compania a înțeles că nu mai are bani. La mijlocul lunii septembrie, directorul TURSIB și-a dat demisia. Apoi la finele lunii septembrie, primarul Astrid Fodor a propus Consiliului Local Sibiu o rectificare bugetară la TURSIB. Și a obținut votul.

Totuși, în octombrie compania TURSIB a realizat că nici rectificarea nu îi ajută. Așa că a decis să facă tăieri mari la orele suplimentare și la cursele de pe traseu.

Gradul de nemulțumire a șoferilor a crescut. Acum TURSIB stă pe un butoi de pulbere. Marți este programată prima ședință între conducerea interimară și sindicate. Șoferii s-au trezit în prag de iarnă că nu vor mai lua bani ca înainte. Unii chiar la jumătate. Orele suplimentare îi motivau să lucreze pe bani frumoși.

Sibienii care circulă cu autobuzul vor trebui să se înarmeze de acum cu multă răbdare. TURSIB va circula pe unele trasee cu mai puține curse.

Publicitate

4 COMENTARII

  1. Tocmai am vorbit cu un avocat și am înaintat toate demersurile ptr a mă judeca cu primăria Sibiu și Tursib in această privință , am fost asigurat că voi câștiga procesul și voi fi despagubit pe măsură după toate neplacerile și nesimțirile aduse din partea lor față de cetățenii care plătesc abonament lunar . Personalul Tursib o să fie schimbat, in totalitate de la femeia de servici , până la dom’director . Dacă nimeni nu a putut face asta până acum , va promit că o voi face eu , bineînțeles legal și am toate probele și dovezile necesare ptr a face asta

  2. Mă scuzați, banii primăriei sunt alocați pentru circurile anuale sibiene , tot felul de târguri,cursele vieții de tot felul, teatru și circuri nocturne să atragă tot felul de gură cască de pe mapamond dar cu banii obținuți numai ei știu ce fac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)

Programul Anii Drumeției pentru luna mai