10.2 C
Sibiu
luni, 26 februarie, 2024

Sibiul redevine capitala dansului. Urmează două campionate mondiale de dans la Sibiu

Știri din Județ

Cea mai importantă competiție de dans sportiv din România are loc la Sibiu între 3 și 5 noiembrie 2023

Transylvanian Grand Prix aduce la Sibiu, între 3 și 5 noiembrie, peste 1500 de sportivi din peste 42 de națiuni pentru cel mai important eveniment de dans sportiv ce are loc anul acesta în România. Evenimentul va avea loc în Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri. 

Openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu este structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la adulți, care vor performa în cele trei zile de concurs. Prima dintre competiții este dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua parte a competiției este dedicată calificărilor participanților de la World Open si cele două campionate mondiale, urmând ca în ultima parte a evenimentului să se desfășoare finalele celor mai așteptate competiții din eveniment. 



În premieră în România, clubul Fantasy Dance aduce la Sibiu CAMPIONATUL MONDIAL DE ADULȚI LATINO, cel mai important și așteptat campionat mondial din an alături de campionatul mondial de Junior II Standard, WDSF Open Tineret Standard și Latino și WDSF World Open Standard și Latino.

Pe lângă sportivii veniți la Sibiu din toată lumea, Transylvanian Grand Prix aduce în capitala dansului sportiv peste 60 de arbitri și oficiali internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români, alături de președintele Federației Române de Dans Sportiv, dl. Vasile Gliga, care este și membru în prezidiul Federației Mondiale de Dans Sportiv. 

Transylvanian Grand Prix începe în 3 noiembrie, la ora 9, cu competițiile naționale pe clase valorice. În 4 noiembrie, pe ringul de dans vor intra participanții înscriși în Open-ul internațional, în ordinea categoriei de vârstă, la secțiunea standard și latino împreună cu campionatul mondial de adulți iar duminică vine rândul campionatului mondial de Junior II Standard.

Biletele pentru acest eveniment se găsesc pe kompostor.ro și la fața locului

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mașină percheziționată pe strada Iezer din Sibiu

S-a deschis al doilea KFC Drive Thru din Sibiu