spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Sibiu Dans Festival și-a încheiat cu succes cea mai recentă ediție

Știri din Județ

Publicitate

Sibiu Dans Festival, un eveniment de marcă în lumea dansului, și-a încheiat cu succes cea mai recentă ediție, ocazie cu care a adus un tribut special marelui coregraf Hugo Wolff, fondatorul companiei MICROBIS și unul dintre pilonii principali ai festivalului din Sibiu.


Una dintre cele mai așteptate noutăți a acestei ediții a fost introducerea „Trofeului Hugo Wolff”, care reprezintă cea mai înaltă recunoaștere a calității artistice în dans. În cadrul ceremoniei de închidere, organizatorii au anunțat că primul trofeu cu acest nume merge către orașul Timișoara. Matrix Dance este trupa de dans  care a impresionat publicul sibian, dar și juriul festivalului pentru doi ani consecutivi, ei fiind câștigătorii și ai ediției trecute.

La Sibiu au rămas premiile pentru cel mai bun dansator – Florian Gavarici și cea mai buna dansatoare – Luiza Maria Petra, recunoscându-se astfel eforturile și talentul excepțional al  sibienilor din Formația de Dans „M&M“ a Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Această ediție a atras peste 200 de dansatori, reprezentând 13 Companii de dans din toate centrele universitare din țară. Atmosfera a fost una deosebit de energică și plină de pasiune, cu spectacole care au adus în prim-plan diversitatea și frumusețea artei dansului.

„SIBIU DANS FESTIVAL” a continuat tradiția sa de a aduce în prim-plan cele mai captivante și inovatoare expresii ale dansului, subliniind importanța acestui eveniment în calendarul cultural al României.

Festivalul organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu a fost finanțat de Primăria Sibiu și Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă