spot_img
7.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Nicu Ștefănuță: Riscăm să nu avem spitale noi la timp și să pierdem și miliardele de euro de la Uniunea Europeană (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Vezilor/ALE avertizează că ritmul în care autoritățile române se mișcă în ceea ce privește investițiile în sănătate este îngrijorător pentru absorbția fondurilor europene la timp și construcția de noi spitale, potrivit unui comunicat de presă transmis către mass-media.


Redăm mai jos comunicatul de presă:

Recent, europarlamentarul a trimis o solicitare ministrului Rafila despre stadiul implementării miliardelor de euro destinate construcției și renovării de spitale din fonduri europene și PNRR. Răspunsul venit de la Minister nu spune nimic, ba dimpotrivă ascunde faptul că nu s-a făcut nimic.

Nicu Ștefănuță a cerut informații despre stadiul construcției celor 3 spitale regionale finanțate din programul operațional Sănătate, a cerut informații despre cele 21 de proiecte de renovare a spitalelor din țară din PNRR, dar și despre lansarea ghidurilor pentru a permite alte depuneri de proiecte de finanțare din POS, cum ar fi finanțarea unui nou Spital Județean la Sibiu, așa cum a fost promis de Nicolae Ciucă.

„Ca negociator al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2023, sunt extrem de îngrijorat că din cauza politicienilor din țară riscăm să ne trezim fără spitale noi construite. De aceea, cer Ministerului Sănătății informații pentru a mă asigura că banii europeni alocați României sunt folosiți. Noi românii avem o vorbă, „Sănătatea e mai scumpă decât toate”. Dacă o prețuim așa de mult, atunci trebuie să se vadă. Politicienii de acum promit spitale noi de mai bine de 20 de ani, în realitate nu s-a pus nicio cărămidă. Românii s-au săturat de machete. Banii europeni gratis pentru spitale sunt, ce lipsește? Voința. Dacă se păstrează acest ritm al lucrurilor, riscăm să pierdem încă 10 ani de finanțare europeană și să nu reușim să construim spitalele. Am cerut informații și nu am primit răspunsuri clare, ci ezitări. Cer Ministrului Sănătății clarificări și răspunsuri transparente și sincere.”, a explicat europarlamentarul Verzilor.

Având în vedere răspunsul evaziv și lipsa răspunsurilor la întrebările adresate, Nicu Ștefănuță, a retrimis o solicitare pentru clarificări la întrebările la care nu a primit răspuns. Amintim că cele 21 de proiecte de renovare a spitalelor finanțate din PNRR trebuie finalizate până în iunie 2026, altfel se pierd banii. Spitalele regionale trebuie finalizate până în 2030, când se fac ultimele plăți pe regula N+3 din acest exercițiu financiar 2021-2027. Altfel spus dacă nu se fac aceste proiecte, vor mai trece încă 10 ani fără vreo finanțare nouă, și spitale noi.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă