spot_img
21.3 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Familie de flaute pe scena Filarmonicii Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Un ansamblu instrumental inedit concertează la Filarmonica de Stat Sibiu, în această seară, sub auspiciile festivalului Minunata Muzică Nouă / Brave New Music.

Publicitate

Marți, 14 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Thalia, The Romanian Flute Ensemble dăruiește publicului sibian concertul “inSuflu”, în cadrul festivalului Minunata Muzică Nouă / Brave New Music al Filarmonicii de Stat Sibiu. Flautiștii Matei Ioachimescu, Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Alexandra Mahu, Bella Moisa, Eduard Miclea și Romina Onișor propun un program muzical 100% contemporan: Eugene Magalif – „Colibri”, Herman Beeftink – „Frequency”, Alin Chelărescu – ”Co(o)al Rock”, Derek Charke – „Raga 7”, Gabriel Mălăncioiu – „Suflolipicius”, Toru Takemitsu – „Voice”, Ian Clarke – „Within”, Ciprian Pop – „E-Funk”.

Biletele pentru acest eveniment se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe iabilet.ro, la prețul de 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți și pensionari).

The Romanian Flute Ensemble, fondat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu, este un ansamblu cu o componență care variază de la patru la opt tineri flautiști, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prin plan toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină. Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Alexandra Mahu, Bella Moisă, Eduard Miclea și Romina Onișor, sunt studenți și absolvenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara și reprezintă noul val românesc de flautiști de excepție, aliniați la standarde de interpretare și de gândire vest-europene. Romanian Flute Ensemble a reușit într-un timp foarte scurt să trezească atenția publicului din România și din străinătate, prin nivelul artistic înalt și entuziasmul contagios cu care prezintă programe diverse, de la muzica barocului la prime audiții ale compozitorilor români contemporani.

Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru proiecte crossover. Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente. În postura de solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate. Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă flautul la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)