spot_img
21.3 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Statul eșuat la Electrica

Știri din Județ

Publicitate

Societatea respectivă la care, încă, mai sunt destul de mulți abonați, se ocupă cu furnizarea curentului electric. Culmea ironiei și a subiectului de față, este deținută de Statul Român. Mă rog, printr-o formă șmecheră, care le dă libertate la salarii mari. Dar ceea ce se întâmplă la Electrica Furnizare (că mai au o soră, Distribuție) întrece și cele mai bune povestiri ale lui Kafka.

Publicitate

Am trei exemple despre cum această societate a Statului își bate joc de cetățeni și de Statul Român. Iar Statul, prin restul instituțiilor sale, tace și înghite, ca o ….. proastă!

Primul exemplu se referă la metoda de facturare, care de la liberalizarea pieței de furnizare a luat-o razna la Electrica. Facturile sunt emise după cum vrea mușchiul nu știm cui. Majoritatea abonaților, luni de zile, nu primesc facturi, apoi se trezesc cu vreo 4-5 într-o lună și niște sume astronomice. Nu contest că nu au consumat curentul, dar Electrica nu i-a facturat. Și unii nu plătesc, dacă nu primesc o factură. Ceea ce mi se pare de bun simț.

Care să fie motivul pentru care de peste doi ani Electrica are această practică? La început au spus că este softul de vină. Acela plătit cu bani grei. Apoi că nu știu ce eroare de calcul. Dar, de fapt, Electrica așteaptă treptele de scumpiri din piață să factureze la preț mai mare. Sau ca și consumatorii să strângă mai mult consum și să fie tarifați la preț mai mare. Altă explicație logică nu am.

Al doilea exemplu se referă la ghișeul de relații cu publicul de la Sibiu. O rușine. Se merge pe programări online, dar și cu coada. Musai să fie în stradă. Fie frig, fie ploaie. Asta pentru că, deși Electrica are ditamai parterul unui bloc și ditamai holul de așteptare gol, acesta trebuie să fie mereu gol. Să nu deranjeze angajații. Mai ales că oamenii care vin acolo, adesea reclamă probleme. Oare de ce?

Al treilea exemplu, cel mai urât, este al blocului din Sibiu decuplat de la curent, deși oamenii au plătit curentul. Șmecheria Electrica, cu acceptul instituțiilor Statului, a fost să tarifeze un bloc de locuințe sociale la preț de firmă. Pentru că firma Primăriei Sibiu care dă locuințele sociale, Urbana, este în ochii Electrica o firmă ca oricare alta. Același tratament Electrica îl aplică și la muzee, spitale, centre de copii, de bătrâni etc. Ca și la firmele pe profit. Nu face diferențe, banul să iasă. Doar că în bloc, fiind mulți oameni beneficiari de tichete sociale au plătit curentul cum le-a spus tot Statul, care le-a și dat tichetele: la prețul maxim pentru persoane fizice. Nu pentru firme. Apoi Electrica a constatat mari restanțe la plată. Deși oamenii au plătit la zi. Pentru că tariful pentru firme e aproape triplu ca pentru persoane fizice.

Să înțelegem: Statul dă cupoane de căldură pentru plată facturi la preț maximal pentru persoane fizice. Tot Statul dă locuințe sociale. Apoi tot Statul, dar prin Electrica, taxează pe aceștia la preț triplu, aproape, curentul electric. Un paradox? Nu, o simplă bătaie de joc marca Statului eșuat. Un Stat în care societăți precum Electrica nu au lege, nu au Dumnezeu și nici control al acționarului principal…. adică Statul.

Sibienii respectivi stau a doua noapte pe întuneric cu promisiunea Statului că se va rezolva și li se va eșalona plata datoriilor. Datorii care, de fapt, nu le au. Ci Electrica le-a creat artificial. Adică Statul.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)