spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Inspectorii antifraudă au identificat o reţea specializată în fraude economice în domeniul comercializării de bunuri şi servicii

Știri din Județ

Publicitate

În perioadă mai – octombrie 2023, inspectorii Direcţiei Generale Antifrauda Fiscală au efectuat verificări antifraudă la un grup de societăţi comerciale, în urma cărora s-a constatat că acestea simulau diverse tranzacţii privind vânzarea de bunuri şi servicii către diverşi operatori economici privaţi, precum şi pe linia achiziţiilor publice. Aceste societăţi au contribuit la formarea unor circuite economice cu aparenţă de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, a deductibilităţii TVA, creând totodată pentru beneficiarii acestor tranzacţii cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.


Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat în acest caz este în valoare totală de 6.296.541 lei, din care 2.482.704 lei reprezintă impozit pe profit, iar 3.813.837 lei reprezintă TVA.

Având în vedere că faptele constatate de inspectorii DGAF sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în Legea 241/ 2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu amănuntul şi prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituţiei, pe baza informaţiilor deţinute.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă