Banca Regională pentru Alimente Cluj face apel către companiile din România să utilizeze facilitatea fiscală care permite redirecționarea a până la 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, prin depunerea Declarației 177 până la data de 25 iunie 2026.
Firmele plătitoare de impozit pe profit pot direcționa o parte din taxele deja datorate statului către sprijinirea persoanelor vulnerabile din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu, fără costuri suplimentare. Fondurile astfel redirecționate susțin activitatea Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, care colectează și redistribuie surplusul alimentar către organizații sociale din regiune.
Potrivit reprezentanților instituției, în primele luni ale anului 2026, prin intermediul celor 166 de organizații partenere au fost sprijinite, în medie, aproape 33.000 de persoane lunar.
„Într-un context în care ne confruntăm simultan cu risipa alimentară și cu nevoia tot mai mare de sprijin în comunitățile vulnerabile, fiecare decizie de implicare contează. Companiile au oportunitatea de a transforma o parte din impozitul pe profit într-un impact social concret, contribuind la salvarea alimentelor și la sprijinirea celor care au nevoie de ele”, a declarat Andreea Bobiș, președinta Băncii Regionale pentru Alimente Cluj.
Mii de copii și vârstnici beneficiază de sprijin alimentar
Datele instituției arată că, în 2025, prin rețeaua de organizații partenere au fost ajutate 31.022 de persoane. Printre beneficiari s-au numărat 6.683 de copii cu vârste între 3 și 14 ani, 4.532 de adolescenți, 1.828 de copii cu vârste între 6 luni și 3 ani, 9.681 de adulți și 8.339 de persoane vârstnice.
Alimentele recuperate din surplusul comercial sunt distribuite prin intermediul ONG-urilor care oferă mese calde, pachete alimentare, servicii educaționale pentru copii, sprijin pentru vârstnici și alte forme de asistență socială.
Cinci lei investiți pot genera zece porții de hrană
Reprezentanții Băncii pentru Alimente subliniază eficiența mecanismului de redistribuire.
„Cu doar 5 lei investiți în activitatea Băncii pentru Alimente putem facilita distribuirea a aproximativ 10 porții de hrană către persoane vulnerabile. Dacă am investi aceeași sumă în achiziționarea directă de alimente, nu am putea cumpăra aceeași cantitate. Mai mult decât atât, companiile care aleg să susțină Banca pentru Alimente contribuie simultan la două obiective majore: reducerea risipei alimentare și sprijinirea comunităților vulnerabile”, a explicat Andreea Bobiș.
Fondurile provenite din sponsorizări susțin funcționarea infrastructurii logistice necesare redistribuirii alimentelor. Banca Regională pentru Alimente Cluj operează un depozit de 240 de metri pătrați, spații frigorifice și de congelare, trei autovehicule pentru transport la temperatură controlată și echipamente de manipulare a mărfurilor. Activitatea este coordonată de o echipă formată din 11 angajați.
Povești din teren
Dincolo de statistici, impactul activității poate fi observat în comunitățile vulnerabile unde ajung produsele redistribuite.
„Când au venit copiii spre noi, cu mânuțele goale, au desfăcut cutia de iaurt și și-au făcut un fel de linguriță din capacul acela de plastic. Au mâncat de foame”, povestesc reprezentanții Băncii pentru Alimente Cluj, rememorând una dintre distribuțiile realizate într-o comunitate afectată de sărăcie.
În alte localități, cantinele sociale oferă zilnic mese copiilor care frecventează școala, sprijinul alimentar fiind legat de participarea la cursuri.
Termen-limită: 25 iunie
Companiile care nu au utilizat integral plafonul de sponsorizare aferent anului 2025 pot încheia un contract de sponsorizare și pot depune Declarația 177 până la 25 iunie 2026, solicitând ANAF redirecționarea unei părți din impozitul pe profit către Banca Regională pentru Alimente Cluj.
Procedura nu implică costuri suplimentare pentru firmă, iar informații suplimentare și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul organizației: https://cluj.bancapentrualimente.ro/implica-te/
Banca Regională pentru Alimente Cluj face parte din Federația Băncilor pentru Alimente din România și deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu, colaborând în prezent cu 166 de organizații partenere active.







