spot_img
16.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Teii de pe strada Semaforului vor fi transplantați pe strada Ștefan cel Mare

Știri din Județ

Publicitate

Primăria Sibiu pregătește modernizarea străzii Semaforului, elaborându-se în prezent documentația pentru avizarea lucrărilor de investiții. Pentru a pregăti din timp terenul pentru aceste lucrări ample, în următoarea perioadă se vor transplanta arborii tineri existenți pe această arteră, aceștia fiind mai sensibili, viitoarele intervenții pentru modernizare putând dăuna rădăcinilor acestora.


Astfel, începând de miercuri, 22 noiembrie, Serviciul Parcuri și Zone Verzi al Primăriei va transplanta un număr de 11 tei amplasați pe aliniamentul străzii în ultimii 2 ani. Arborii vor fi replantați pe str. Ștefan cel Mare, în completarea celor deja existenți aici, pe aliniament. Perioada recomandată pentru o astfel de acțiune este cea de repaus vegetativ, adică perioada noiembrie – februarie. Prin urmare, transplantarea a fost programată din timp, având în vedere că arborii tineri au mai mari șanse să rămână viabili.

Ceilalți arbori de pe stradă sunt maturi și au dimensiuni mai mari, nepermițând transplantarea. Chiar dacă sunt dintr-o specie mai rezistentă – catalpa – aceștia vor fi protejați pe perioada lucrărilor, atunci când acestea vor fi contractate și vor începe efectiv. 

Precizăm că după modernizarea străzii Semaforului, pe această stradă este avută în vedere și plantarea de noi arbori, din specii potrivite și rezistente mediului urban, similar cu cei rămași în teren.   

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă