spot_img
15.7 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Compania Apă Canal Sibiu aniversează 129 de ani de activitate

Știri din Județ

Publicitate

Compania Apă Canal Sibiu aniversează în luna noiembrie 129 de ani de activitate.


Cu această ocazie, compania de apă lansează în școli o nouă campanie de informare, ce se va încheia cu premierea elevilor. Sunt puse la bătaie un laptop, o tableta, un e book reader, precum și multe cadouri promoționale!

Celebrând cei 129 de ani de distribuție centralizată a apei, Directorul companiei, Dl. Ing. Vasile Maier a declarat: “Serviciul pe care îl prestăm noi este unul vital, care va exista atâta vreme cât va exista civilizația umană, fiind întotdeauna derulat de către oameni. Alegem să contribuim la dezvoltarea unei societăți solide prin susținerea educației și implicarea în rezolvarea unor probleme sociale ale comunității din aria noastră de operare.”

Iată lucrurile pe care ar trebui să le știi despre compania de apă care a împlinit 129 de ani

“Suntem obișnuiți să ne bucurăm de confortul vieții moderne, care presupune să avem apă potabilă, iar sistemele de epurare să funcționeze fără probleme.

Știm că pentru a avea acest confort există o companie de apă care lucrează 24 de ore din 24. Însă câte dintre detaliile surprinzătoare ale activității sale ne sunt cunoscute?

La aniversarea a 129 de ani de distribuție centralizată a apei, ești invitatul nostru să descoperi informații neștiute despre apă, dar și despre istoricul și activitatea companiei, Apă Canal Sibiu!” – transmit reprezentanții Apă Canal Sibiu.

129 de ani au trecut de la punerea în funcțiune a primei uzine de apă a Sibiului. Evenimentul se întâmpla în noiembrie, la 1894.

120 de fisuri ale conductelor de apă au fost depistate cu ajutorul unui satelit utilitar, în 2021. Am folosit atunci o tehnologie dezvoltată de o companie din Israel. 1.000 de kilometri de rețea au fost scanați, în total!

100 de tone de apă îi sunt necesare unui om în 70 de ani!

98 la sută – Gradul de conectare al populației la rețelele publice de apă potabilă va fi de aproximativ 98%, odată finalizat ”Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată, în judeţele Sibiu şi Braşov”.

75 de ani avea cel mai vârstnic angajat al companiei Apă Canal Sibiu. Maistrul Horia Trifan adusese apa potabilă în casele unui sfert dintre sibieni.

79,9 este procentul de cofinanțare din partea Uniunii Europene, în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Brasov, în perioada 2014 -2020”, cu o valoare de peste 260 de milioane de euro.

70 de ani au despărțit construcția primei uzine de apă de ridicarea celei de-a doua, dedicată consumatorilor sibieni.

62 este cifra în care se termină numărul call center-ului, operat de Apă Canal Sibiu. Numărul întreg, ce poate fi apelat de luni până vineri de către consumatori, pentru a cere informații sau a trimite sesizări, este 026.99.62.

50 de ani de sustenabilitate! Prin reabilitarea conductei de aducțiune apă brută Gura Râului-Sibiu, vom mări debitul transportat, asigurând pentru următorii 50 de ani, o alimentare cu apă potabilă sigură și eficientă, atât pentru sibieni cât și pentru locuitorii din jur.

40 este numărul administrativ unde se va afla noul sediu Apă Canal Sibiu. Acesta va fi amplasat în Zona Industrială Vest, pe strada Turda, nr. 40, și va fi independent din punct de vedere energetic, fiind dotat cu tehnologie de ultimă oră.

36 de mii de locuitori vor beneficia de servicii de epurare oferite de noua stație ce va deservi municipiul Făgăraș.

35 de analize se fac în medie, în fiecare zi, apei! La acestea se adaugă cele 24 de probe prelevate zilnic, dar și analizele apelor uzate. Din luna ianuarie și până în noiembrie 2023, echipa noastră a efectuat deja peste 19.000 de analize!

34 de kilometri are aducțiunea de apă ce a obținut finanțare POIM. Ea va duce apa spre zona Mărginimea Sibiului (Săliște, Tilișca).

30 de mii de consumatori erau conectați la rețeaua de apă a Sibiului, în jurul anului 1900. Astăzi am depășit 300.000 de consumatori!

26 de milioane de lei însumau investițiile, derulate din fonduri proprii, de Apă Canal Sibiu, în 2022. Suma exactă este 26.553.800 lei.

24 de echipamente de rețea noi și un sistem propriu de detecție fum și stingere a incendiilor, permit funcționarea modernului call center, Apă Canal Sibiu. Obiectivul principal al dezvoltării sale este de a oferi clienților noștri asistență și suport, rapid și eficient.

21 de milioane de mc de apă au fost distribuite către consumatorii noștri în 2022!

20 iulie 2022 marchează data la care Apă Canal Sibiu a lansat singurul traseu turistic gratuit, Drumul apei, în cadrul căruia turiști și localnici pot descoperi poveștile apei, aflând bogata istorie a companiei de apă din Sibiu.

19 tone – aceasta este greutatea operațională a celui mai modern 𝒆𝒙𝒄𝒂𝒗𝒂𝒕𝒐𝒓 ce ne întregește parcul auto.

17 kilometri de conducte din fontă, turnate în fabricile Mannesmann, din Germania, au fost folosite pentru a aduce apă Sibiului, de la Păltiniș, în 1907.

14 stații de epurare, 6 puncte de tratare a apei potabile și o multitudine de instalații de distribuție de apă și colectare a apei uzată sunt gestionate de Apă Canal Sibiu.

12 zone beneficiază de sectoare Apă Canal Sibiu. La Avrig, Cisnădie, Făgăraș, Ocna Sibiului, Păuca, Poplaca și în alte 6 localități poți discuta direct cu reprezentanții noștri!

6 mii de contoare noi, 𝒎𝒂𝒋𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒖𝒕𝒊𝒍𝒊𝒛𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒂𝒔𝒏𝒊𝒄𝒊, au fost achiziționate în cadrul proiectului de digitalizare a infrastructurii de apă. Ele vor permite citirea de la distanță și transmiterea facilă a indexului.

3 mii de elevi au participat la programele oferite gratuit de compania de apă, în primăvara anului  2023.

2 ani consecutivi Apă Canal Sibiu a găzduit cel mai important eveniment dedicat industriei apei, din Sud-Estul Europei. Este vorba despre Forumul Regional Dunăre – Marea Neagră (ce cuprinde și expoziția EXPO APA).

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă