spot_img
11.3 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Tractoristul din Veștem a fost reținut! A făcut prăpăd într-o curte!

Știri din Județ

Publicitate

ACTUALIZARE: Bărbatul care a „semănat” teroare în Veștem, a primit control judiciar pentru 60 de zile.

ȘTIRE INIȚIALĂA

Cazul prezentat în exclusivitate de ziarul Sibiu Independent a primit confirmarea oficială a celor relatate. Tractoristul scandalagiu a fost reținut pentru 24 de ore.


Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Veștem, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 25 noiembrie, în jurul orei 19:00, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane cu un vecin, bărbatul a condus un tractor pe strada Principală din Veștem, a lovit poarta imobilului unde domiciliază persoana cu care intrase în conflict, a pătruns în curte unde a avariat în mod repetat un autoturism parcat și s-a răsturnat.

Imediat după acest incident, bărbatul l-ar fi lovit cu pumnul pe proprietarul imobilului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care au intervenit la locul incidentului a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă