spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Trei premiere în luna decembrie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului un dar deosebit în luna decembrie, lansând trei premiere. Noile spectacole au la bază piese din dramaturgia românească și din cea universală: „Cuplu” de Edna Mazia, regia Bogdan Sărătean, „Woyzeck” de Georg Büchner, regia Hunor Horvath și Edith Buttingsrud Pedersen, și „Conul Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița” după I.L. Caragiale, regia Mariana Cămărășan.


În 9 decembrie, ora 17:00, la Sala Studio, publicul este așteptat la premiera „Cuplu”, un spectacol despre măștile noastre zilnice, care atunci când cad lasă loc altor măști, despre singurătăți și dependențe.

În 10 decembrie, ora 17:00, la Sala Mare TNRS este programată premiera „Woyzeck”, o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere, spectatorii fiind invitați să asiste la tragedia unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare completă de mentalitate.

Cea de-a treia premieră din decembrie este o comedie care are la bază una dintre cele mai îndrăgite opere ale lui I.L. Caragiale. În 13 decembrie, ora 19:00, la Centrul Cultural Habitus, este programată avanpremiera, iar în 14 decembrie, ora 19:00, premiera spectacolului „Conul Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița”. Patima politică învârte roata istoriilor mici din care se naște marea istorie, iar duioșia cu care și-a iubit Caragiale personajele le-a făcut nemuritoare.

Biletele pentru spectacolele în premieră și pentru toate reprezentațiile din luna decembrie au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.tnrs.ro.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă