spot_img
14.6 C
Sibiu
vineri, 03 mai, 2024
spot_img

Șeful Poliției Județene Sibiu – „S-au înmulțit cazurile de conducere sub influența substanțelor psihoactive”

Știri din Județ

Publicitate

Șeful I.P.J Sibiu, chestor de poliție Tiberiu – Iulian IVANCEA a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, rapoarte cu privire la activitatea Poliției județului Sibiu.

Publicitate

Acesta s-a arătat îngrijorat de faptul că, în ultime perioada s-au înmulțit cazurile de conducere sub influența substanțelor psihoactive. La capitolul teste, în județul Sibiu sunt 7 asfel de aparate, iar contrar altor județe din România, Poliția Județului Sibiu nu duce lipsă de consumabile. Zilnic sunt testați zeci de șoferi.

Poliţiștii rutieri din cadrul birourilor/formațiunilor de profil au constatat 861 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care peste 40% sunt infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive şi au aplicat 52.858 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost reţinute 2.964 de permise de conducere şi au fost retrase 1.758 de certificate de înmatriculare.

În perioada de referință, în județul Sibiu au fost înregistrate 490 (+11%) de accidente de circulaţie ușoare, în urma cărora au fost rănite 720 (+17,5%) de persoane. Indicatorii analizaţi au evidenţiat faptul că cele 77 (-13,4%) de accidente rutiere grave s-au soldat cu decesul a 31 (+6,45%) de persoane și rănirea gravă a 54 (-30%) de persoane. 

Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate pietonilor și indisciplina pietonilor. 

Pentru siguranța călătorilor în stațiile de cale ferată, în trenurile de călători, în Aeroportul Internațional Sibiu, precum și pentru prevenirea producerii unor accidente la trecerile la nivel cu calea ferată, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au desfășurat, în sistem integrat, 215 acțiuni.

În perioada analizată, au fost înregistrate 42 de infracțiuni și au fost aplicate 953 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 243.000 de lei. Au fost verificate 918 trenuri regio și interregio. Au fost depistate 61 de persoane urmărite la nivel național și 2 persoane urmărite la nivel internațional. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)