17.4 C
Sibiu
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Adrian Bibu a revenit în băncile școlii la care a învățat

Știri din Județ

Ziua Națională a Lecturii l-a readus pe președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu, în băncile Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale”. Bibu a răspuns astfel invitației Bibliotecii Județene „Astra” de a le citi elevilor, în cadrul unui eveniment care promovează lectura și cartea.


„Am cunoscut elevii clasei a VIII-a, profil Germană, alături de care am citit despre exploratorii din Antarctica, în volumul lui Alexandru Marinescu „O expediție numită Belgica”, împărtășindu-le în același timp experiența pe care, recent,  care am avut-o în acest colț de lume. Am continuat cu „Marile călătorii ale exploratorilor”, concluzionând că întotdeauna au existat oameni dornici să-și depășească limitele și să contribuie la o mai bună cunoaștere a lumii în care trăim”, a postat Adrian Bibu pe pagina sa de socializare.

Publicitate

În sala de clasă s-a aflat și Dana Andrei, absolventă a Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale”, în prezent profesoară de Limba Română la această școală, și care a învățat să scrie și să citească în clasa doamnei învățătoare Grădinaru, același dascăl pe care l-a avut și Adrian Bibu.

„Tuturor le mulțumesc încă o dată pentru minunata oră petrecută în sala de clasă, spunându-le din nou că dorința de cunoaștere este cea mai bună cale de a-ți descoperi limitele dar și locul în care te afli sau cel spre care te îndrepți”, a mai scris în postarea sa președintele PNL Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr l-a cedat pe Visic